Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
OIM: Numărul şomerilor va creşte masiv
▲ Săptămâna aceasta, la Geneva, a avut loc conferinţa Organizaţiei Internaţionale pentru Muncă (OIM) privind piaţa mondială a muncii ▲ Potrivit OIM, numărul şomerilor va creşte masiv la nivel mondial, criza financiară fiind principala cauză şi în cazul înrăutăţirii condiţiilor de muncă ▲ Unul dintre puţinii şefi de stat care au participat la reuniune, Nicholas Sarkozy, a subliniat faptul că ieşirea din impas o reprezintă reconstrucţia sistemului financiar, iar criza globală reprezintă o oportunitate în acest sens ▲
Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM), cu sediul la Geneva, agenţia specializată a Naţiunilor Unite care promovează justiţia socială şi recunoaşterea internaţională a drepturilor omului şi a dreptului la muncă, a făcut publică, în cadrul summitului privind piaţa mondială a muncii, o estimare îngrijorătoare privind şomajul la nivel mondial. Potrivit OIM, numărul şomerilor va creşte masiv la nivel internaţional, mai ales din cauza crizei financiare. În plus, OIM consideră că, în următorii ani, condiţiile de muncă se vor înrăutăţi semnificativ peste tot în lume. Ţinând cont de aceste previziuni sumbre, Organizaţia a solicitat, la reuniunea de la Geneva, măsuri preventive coordonate la nivel global. „Se pare însă că solicitările Organizaţiei nu sunt luate în serios de majoritatea celor 183 de state membre ale Organizaţiei, dovadă fiind faptul că la reuniunea de la Geneva au fost prezenţi doar 15 şefi de stat şi de guvern sau adjuncţii lor“, comentează jurnaliştii de la publicaţia germană „Deutsche Welle“. Sindicatele au criticat vehement, în cadrul reuniunii, faptul că măsurile adoptate în cadrul conferinţelor precedente ale OIM nu au fost puse în practică în nici una din cele 183 de state membre ale Organizaţiei, chiar dinaintea crizei financiare. „Totul trebuie revizuit“ Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a afirmat că, în contextul crizei economice globale, „totul trebuie revizuit în aşa fel încât să se reconstruiască un sistem financiar orientat către antreprenori şi nu către speculatori“. În faţa crizei „nu se va putea face nimic dacă nu se reglementează în primul rând problema capitalismului financiar care impune economiei şi societăţii propriul sistem şi propriile norme“, a afirmat Sarkozy la summitul care a reunit în jur de zece şefi de stat. Potrivit preşedintelui francez, „reuniunile G20 de la Washington şi de la Londra vor rămâne în istorie ca etape decisive cu condiţia respectării angajamentelor luate acolo, dar în multe domenii este nevoie să se meargă mult mai departe, pentru reconstrucţia unui sistem financiar care să finanţeze mai mult pe antreprenori decât pe speculatori“. „Este necesară o revizuire completă“, a subliniat şeful statului, enumerând, printre ariile de reformare, supravegherea prudenţială a băncilor, reglementarea fondurilor speculative, a regulilor contabile şi a practicii de remunerare. Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM), cu sediul la Geneva, este agenţia specializată a Naţiunilor Unite care promovează justiţia socială şi recunoaşterea internaţională a drepturilor omului şi a dreptului la muncă.