Necesitatea înfiinţării la nivel naţional a unei structuri specializate în intervenţii în situaţii de criză epidemiologică, microciparea animalelor din ferme şi modificarea legislaţiei, astfel încât să
Ordonanță pentru neutralizarea deşeurilor animale
Guvernul a adoptat, miercuri, o ordonanţă privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de neutralizare a deşeurilor de origine animală, stabilind, astfel, cadrul legal necesar pentru aspectele referitoare la sistemul de colectare, transport şi eliminare a acestora.
Potrivit unui comunicat al Executivului, în cazul epizootiilor, autorităţile competente pot dispune incinerarea şi/sau îngroparea la faţa locului a subproduselor de origine animală, în vederea ţinerii sub control şi a limitării extinderii bolilor, iar în cazul focarelor de epizootii, considerată situaţie de urgenţă, prefectul coordonează, la nivelul judeţelor, toate activităţile de ecarisare. Totodată, prin această ordonanţă, se stabileşte că neutralizarea deşeurilor de origine animală este operată în unităţi autorizate şi aprobate sanitar‑veterinar şi de mediu.
Crescătorii individuali de animale, care îşi desfăşoară activitatea în exploataţii nonprofesionale, au obligaţia să anunţe Consiliul local în maximum 24 de ore cu privire la moartea animalelor deţinute, după cum prevede actul normativ. Ordonanţa permite, în cazul localităţilor izolate, îngroparea cadavrelor de animale în locuri special amenajate, pe baza autorizării sanitar‑veterinare şi a autorităţilor de mediu, locuri a căror amenajare revine consiliilor locale.