Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a liturghisit în Duminica a 8‑a după Rusalii în Biserica „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din cartierul Vasile
Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a liturghisit în Duminica a 8‑a după Rusalii în Biserica „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din cartierul Vasile
Un sobor de șapte ierarhi, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s‑a aflat sâmbătă, 25 iulie,
Comuna Războieni din județul Neamț a găzduit, în aceste zile, o serie de manifestări religioase, culturale și comemorative dedicate împlinirii a 550 de ani de la Bătălia de la Valea Albă, una dintre cele mai
Sâmbătă, 25 iulie 2026, la Schitul „Sfânta Ana”‑Cota 1.400 de la Sinaia, județul Prahova, a fost oficiat Sfânta Liturghie de un sobor de preoți și diaconi sub protia arhimandritului David Petrovici, Exarh
Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit astăzi, 26 iulie 2026, Sfânta Liturghie la Altarul de vară al Mănăstirii „Sfânta Maria”‑Techirghiol, stavropighie
Duminică, 19 iulie 2026, a avut loc la München în Parohia Ortodoxă Românească „Buna Vestire”, Festivalul bucuriei, ediția a treia. Festivalul, inițiat de către pr. paroh Alexandru Nan în urmă cu trei ani,
Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, a săvârșit duminică, 12 iulie, Dumnezeiasca Liturghie în mijlocul credincioșilor Parohiei ortodoxe româneşti „Nașterea Maicii Domnului” (Protopopiatul Piemonte II), păstorită de părintele paroh Cătălin Mandici, conform episcopia-italiei.it. În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Alexandru Vasluianu a fost hirotonit întru diacon de ierarh, pe seama Parohiei ortodoxe româneşti „Sfântul Mucenic Lavrentie, arhidiaconul” din localitatea Alba. La finalul slujbei, în semn de prețuire pentru activitatea pastoral-misionară, socială și pentru susținerea comunității, Preasfințitul Părinte Siluan a acordat Ordinul „Sfântul Dionisie Exiguul” diaconului Constantin Rujuc. De asemenea, preoteasa Doina Mandici, soția părintelui paroh, și diaconița Denisia Gabriela Rujuc, soția diaconului Constantin Rujuc, au primit Ordinul „Sfântul Dionisie Exiguul” pentru mireni.
În perioada 10-13 iulie 2026, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a desfășurat un amplu itinerar pastoral-misionar în regatele Danemarcei și Suediei, prilejuit de două evenimente de mare însemnătate pentru viața și misiunea Ortodoxiei în Scandinavia.
În Duminica a 5-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia „Acoperământul Maicii Domnului și Sfântul Erc” din Navan, Irlanda, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, și cu purtarea de grijă a părintelui paroh Ionuț Gorgan, Parohia Ortodoxă Română din Newcastle West, în co
Marţi, 14 iulie 2026, Parohia Roșiori 1, în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină Ialomița, a desfășurat o nouă acţiune de donare de sânge din cadrul campaniei umanitare organizate la nivelul Patriarhiei Române cu titlul „Donează sânge, salvează o viață!”
Parohia „Sfântul Elefterie” din București, Paraclis Patriarhal, a desfășurat miercuri, 15 iulie, o nouă acțiune social-filantropică în cadrul campaniei „Cutia cu bucurie”, oferind 30 de pachete cu daruri copiilor beneficiari ai Centrului de zi „George Călinescu” din sectorul 5 al Capitalei.
La inițiativa Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Timotei și a Preasfințitului Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a fost semnat în martie 2025 un acord de parteneriat pentru implementarea unui program social-filantropic în cadrul Episcopiei Tulcii. Intitulat sugestiv „Inimă de părinte, dragoste de copiii părăsiți”, programul a beneficiat de sprijin financiar din partea Episcopiei Spaniei și Portugaliei.
În cadrul programului eparhial de susținere a instituțiilor sociale din județul Dâmbovița, inițiat de Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, luni, 13 iulie 2026, capela „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” a primit un aparat de aer condiționat destinat Secției de Psihiatrie Cronici a Spitalului Județean de Urgență Târgoviște. Inițiativa filantropică a fost realizată cu implicarea mai multor parohii din Protoieria Târgoviște Nord: Dragodănești, Râncaciov, „Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavriil”, „Sfântul Ioan Gură de Aur” și „Sfinţii Împărați Constantin și Elena”.
La Cantina Socială „Sfânta Muceniță Filofteia” a Asociației „Diaconia”, filiala sector 4, a avut loc întâlnirea lunară din cadrul proiectului „Bătrânețe cu suflet de copil”, un proiect care își propune să ofere beneficiarilor nu doar sprijin material, ci și informații utile, oportunități de socializare și momente de bucurie.
La fiecare sfârșit de an școlar, îi provocăm pe elevii noștri să ne destăinuie ce le-a plăcut cel mai mult în orele de religie parcurse, dar și ce așteptări au - sau ce propuneri de activități cu valoare
Pentru prima dată, în programul de stagii „Blue Book” al Comisiei Europene (CE) se vor putea înscrie şi absolvenții de învățământ profesional și tehnic. Tinerii care au ales o educaţie bazată pe
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” (UMFCD) din București înregistrează în acest an un nou record al numărului de candidați înscriși la concursul de admitere pentru studiile de licență.
Absolvenţii de gimnaziu care au participat la examenul de Evaluare Naţională au fost repartizaţi la licee în proporţie de 99,89%, după cum informează Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC). Conform
În sesiunea de admitere din iulie 2026, organizată de Universitatea din Bucureşti (UB), interesul candidaţilor a crescut pentru specializări „ce răspund unor domenii de actualitate și unor profesii tot mai
Memorialul Ipotești - Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” organizează, în perioada 27-30 iulie 2026, cea de-a 8-a ediție a atelierelor de interpretare a textului „CreativLit”, concepute ca o
Personalitatea poetului transilvănean Andrei Mureşanu, pașoptist cunoscut, al cărui poem „Un răsunet” a devenit, peste timp, Imnul Naţional al României, va fi evocată la 29 iulie 2026, în cadrul unei
La Muzeul de Istorie din Suceava (MIS) va avea loc, pe 31 iulie 2026, conferința și vernisajul expoziției „Clădirea care a scris istorie”, eveniment ce marchează împlinirea a 10 ani de la redeschiderea
Copii de toate vârstele vor putea participa, pe 25 iulie și 1 august 2026, la activitățile din cadrul proiectului cultural-educativ „Biblioteca la firul ierbii”, organizat de Biblioteca Metropolitană București
Aşezare cu o istorie străveche, Bârladul este unul dintre oraşele moldovene care îşi preţuiesc trecutul şi cultivă cu consecvenţă tradiţiile culturale şi literare care l-au făcut cunoscut şi apreciat în
Peste câteva zile, vom intra în Postul Adormirii Maicii Domnului - care începe anul acesta la 31 iulie, fiind zi de vineri (vinerea este zi de post pentru creştinii ortodocşi) şi se încheie în 14 august, un post
Tehnologia a devenit parte din viața de zi cu zi, iar pentru persoanele vârstnice poate reprezenta mai mult decât un instrument de comunicare. Folosită corect, aceasta poate contribui la menținerea autonomiei, la mo
Rinichii reprezintă un organ esențial pentru sănătatea noastră, cu o multitudine de efecte asupra întregului corp, de aceea este important să verificăm sănătatea rinichilor și să știm când este nevoie să
În ultimii ani, genetica a devenit un subiect tot mai prezent în viața de zi cu zi. Auzim despre teste genetice, boli ereditare și medicina personalizată, însă odată cu informațiile corecte circulă și
Instinctele majore sunt cele care ne asigură nevoile de bază, iar două dintre acestea sunt hrana și odihna. Legătura dintre ele este una pe care, adesea, o ignorăm. Cel mai probabil cu toţii am experimentat, și
Programul Rabla 2024 va debuta la 19 martie, a anunţat, luni, preşedintele AFM, Laurenţiu Neculaescu. În acest an, la Rabla clasic, prima de casare este 7.000 de lei pentru o mașină casată și 10.000 de lei la
Membrii Asociaţiei ornitologice „Rara Avis” din Sfântu Gheorghe au semnalat sosirea primelor berze în judeţul Covasna, acestea fiind văzute în Ilieni, Ozun, Sântionlunca sau Valea Crişului. Potrivit
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Buzău va organiza în premieră cursuri de calificare în meseria de îngrijitor bătrâni la domiciliu, după ce anul trecut au fost înregistrate sute de cereri
De sute de ani, turiștii aflaţi la Roma se adună lângă Fontana di Trevi, aruncă monede și își pun o dorinţă. Ce se întâmplă, însă, cu aceste monede? Banii sunt scoși de două ori pe săptămână şi
România a primit câștig de cauză în acţiunea arbitrală în dosarul Roşia Montană, judecată la Curtea de Arbitraj Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii (ICSID) și va obține
Unitățile de cult care aparțin cultelor religioase recunoscute din România, instituțiile din sistemul național de asistență socială și entitățile non-profit acreditate pentru furnizarea de servicii sociale
Guvernul a aprobat majorarea salariilor de bază din sistemul de sănătate şi de asistenţă socială cu 20%, în medie, faţă de decembrie 2023, în două tranşe egale acordate în martie, respectiv iunie.
Ca urmare a intrării în vigoare, ieri, a Ordonanţei nr. 14/2024 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 15/2002, perioadele de valabilitate şi prețurile rovinietelor au fost schimbate. Noile perioade de
Administraţia din Ciugud, Alba, a dat vineri startul plantării, pe o suprafaţă de 14 ha, a „celui mai spectaculos parc dintr-o comună din România”. Parcul va număra, în final, peste 25.000 de copaci, un mix
Cehia este, în această perioadă, în centrul unei inițiative care adună surse de finanțare și achiziționează din țări extracomunitare armament pentru Ucraina. Preşedintele ceh Petr Pavel, un fost general
Cu patru luni înainte de începerea Jocurilor Olimpice de la Paris din această vară, autoritățile franceze se confruntă cu mai multe provocări care țin atât de contextul extern, cât și de situația
Republica Moldova şi Franţa au semnat acorduri de cooperare în domeniul apărării și economiei în timpul vizitei pe care preşedinta Maia Sandu a făcut-o joi la Paris. Cu acest prilej, președintele francez
Câteva sute de agricultori francezi şi spanioli au blocat joi punctul Biriatou de la frontiera comună, de unde au transmis un „ultimatum” Comisiei Europene, cerând de la 1 iunie scutirea completă de taxe a
Numărul şomerilor spanioli a coborât peste aşteptări luna trecută (cu 7.452 de persoane), ajungând la cel mai mic nivel (2,76 de milioane) înregistrat într-o lună februarie în ultimii 16 ani, arată
România a primit câștig de cauză în acţiunea arbitrală în dosarul Roşia Montană, judecată la Curtea de Arbitraj Internaţional a Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la
Centrele de colectare sunt vitale pentru pomicultori și legumicultori, pentru că sunt strâns legate de accesul la piața de desfacere. Mulți dintre ei sunt fermieri individuali și sunt nevoiți să vândă
Ministerul Agriculturii a publicat, la adresa vanzareterenuri. madr.ro, aplicaţia Registrul unic naţional privind circulaţia şi destinaţia terenurilor agricole situate în extravilan. Prin această platformă,
Din cauza secetei, a preţurilor la inputuri, dar şi ca urmare a profitului din ce în ce mai mic, apicultura a pierdut din atractivitate, atrage atenția preşedintele Asociaţiei Apicultorilor Profesionişti Buzău,
Sute de hectare de culturi de rapiţă din zona localităţilor Găneasa, Tătuleşti și Pleșoiu, judeţul Olt, sunt calamitate din cauza secetei în proporţie de 70-80%. Fermierii au notificat autorităţile şi
Peste 400 de milioane de euro sunt disponibili din fonduri europene pentru infrastructura de irigaţii. Organizaţiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii - OUAI pot depune din 15 martie 2024 cereri de finanţare, pe
Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene au ajuns recent la un acord asupra directivei privind calitatea aerului, cu mai multe îmbunătăţiri şi drepturi pentru cetăţeni. Pentru prima dată, cetăţenii
Problema rezervei de aur confiscate de statul rus nu este cunoscută la nivel internaţional, de aceea Banca Naţională a României (BNR) a decis să susțină iniţiativa europarlamentarului Eugen Tomac de a aduce
Bucureştiul este, în aceste zile, gazda Congresului Partidului Popular European (PPE), cel mai important grup parlamentar european, la care sunt afiliate partide de centru dreapta, creștin democrate, atât din
Plenul Camerei Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat un proiect de lege potrivit căruia consiliile locale au posibilitatea să reducă impozitele pe clădiri şi pe teren datorate de persoanele fizice care fac
Duminica a 9-a după Rusalii (Umblarea pe mare - Potolirea furtunii) Matei 14, 22-34 În vremea aceea, Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe ţărmul celălalt, până ce va
„În vremea aceea s-au apropiat de Iisus ucenicii Lui și I-au zis: Cine este, oare, mai mare în Împărăția cerurilor? Atunci Iisus, chemând la Sine un prunc, l-a pus în mijlocul lor și a zis: Adevărat zic
Fraților, de ne-am fi judecat noi înșine, nu am mai fi judecați. Dar, fiind judecați de Domnul, suntem pedepsiți, ca să nu fim osândiți împreună cu lumea. De aceea, frații mei, când vă adunați ca să
Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon (†305) a trăit în Nicomidia pe timpul împăratului Maximian (286-305). Tatăl său era senatorul păgân Eustorgiu, iar mama sa era creştină şi se numea Euvula.
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 49 „Păcatul mândriei, când pune stăpânire pe bietul suflet, ca un tiran prea cumplit care a cucerit o
Viaţa monahală nu este o cursă de sprint, ci una de anduranţă. Viaţa monahală nu este un marş „en fanfare”, ci un parcurs în care căderile sunt iminente, dar ridicările sunt obligatorii. Viaţa monahală
John de Salisbury, unul dintre primii autori ai Renașterii engleze, nota aceste cuvinte: „A citi și a scrie ceva folositor reprezintă mijlocul cel mai bun de a te elibera de patimi și de a căpăta putere pentru a
Timpul în închisoarea politică din România comunistă însemna „necuvânt și durere a nerostitului” (Lena Constante). Însă rostirea, punerea în cuvânt a suferințelor recluziunii comuniste, presupune o
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie


