Delegația Mănăstirii Panagia Kato Xenia din Grecia va aduce în București racla cu cinstitul Brâu al Maicii Domnului. Sfântul odor va fi așezat spre închinare în Biserica „Sfântul Ilie” - Ghencea
Delegația Mănăstirii Panagia Kato Xenia din Grecia va aduce în București racla cu cinstitul Brâu al Maicii Domnului. Sfântul odor va fi așezat spre închinare în Biserica „Sfântul Ilie” - Ghencea
Biblioteca Sfântului Sinod și Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” (BCU), din Bucureşti, au inaugurat astăzi, 24 septembrie, expoziția de carte „Bizanț după Bizanț. Imnul Acatist al Maicii Domnului
La finalul întrevederii cu Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care a avut loc în Salonul „Teoctist Patriarhul” din Reședința Patriarhală, primarul Tesalonicului, Stelios
Biserica Kretzulescu din București marchează, în zilele de 25 și 26 septembrie 2026, împlinirea a 304 ani de la ctitorire printr‑un amplu program liturgic, cultural și educațional. Manifestările reunesc
Capela „Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian” din curtea Spitalului Municipal Rădăuți a fost resfințită sâmbătă, 19 septembrie 2026, în urma lucrărilor de restaurare, renovare și
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Al
Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Columba” din Blanchardstown, Dublin, Irlanda. În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nectarie a vorbit despre taina crucii și despre lepădarea de sine: „Asumarea crucii nu înseamnă o simplă renunțare sau acceptarea pasivă a încercărilor vieții, ci constituie un drum al transformării lăuntrice și al apropierii de Dumnezeu. Crucea, primită cu credință și asumată în viața de zi cu zi, devine astfel o cale spre înnoirea omului și spre dobândirea adevăratei libertăți duhovnicești. În lumina Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, creștinul este chemat să își unească propria viață cu Hristos, prin credință, rugăciune și iubire față de aproapele”.
În perioada 12-14 septembrie, în zona orașului Edmonton, capitala provinciei canadiene Alberta, s-a desfășurat un atelier în cadrul cursului de muzică bisericească și slujire la strană al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei, curs demarat în primăvara anului 2026. Timp de trei zile, întâlnirile de lucru s-au împletit în mod firesc cu rugăciunea și participarea la sfintele slujbe săvârșite de ierarhul locului.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit luni, 14 septembrie, Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Intrarea Maicii Domnului în biserică” din
Credincioșii Parohiei ortodoxe românești „Sfântul Ignatie Teoforul” din Auckland, Noua Zeelandă, au avut bucuria de a‑l avea în mijlocul lor luni, 14 septembrie 2026, pe Preasfințitul Părinte Mihail,
Federația Filantropia a Patriarhiei Române a venit în sprijinul a 100 de persoane vârstnice din județul Sibiu. În cadrul campaniei „Ajută un bătrân să zâmbească”, seniorii au beneficiat gratuit de
Protoieria Sector 3 Capitală a respectat și în acest an tradiția frumoasă de ajutorare a elevilor care provin din familii cu posibilități materiale reduse prin oferirea de ghiozdane complet echipate. 300 de elevi
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, la începutul lunii septembrie s‑a desfășurat în parohiile din cuprinsul Eparhiei Banatului de Munte campania umanitară „Ghiozdanul
Campania „Sănătate pentru sate”, desfășurată de voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale din București, a ajuns sâmbătă, 19 septembrie 2026, în comuna Frâncești, județul Vâlcea. Locuitorii din comunitate au beneficiat, în mod gratuit, de consultații medicale de specialitate și investigații, oferite de o echipă de medici voluntari.
Preoți de la parohiile Bujoreanca, Bolovani, Conțești, Dârza, Lungulețu I și Românești, din Protoieria Titu, însoțiți de tineri din cadrul comitetelor parohiale, au desfășurat vineri, 18 septembrie, o
La unul dintre cursurile „Pregătiți pentru viață”, unde am participat ca formator, pe marginea unor discuții privind raportul între evaluare și motivație, am prezentat o schemă inspirată de cuvintele
Spicele se unduiau în valuri aurii asemeni apelor dintru început: „Și a fost seară, și a fost dimineață, ziua întâi” (Facere 1, 5). Un început era și atunci, dar nu al unei noi zile, ci al doritului
Ministerul Educaţiei şi Cercetării a transmis şcolilor mai multe recomandări enunţate de şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, privind măsurile care trebuie luate în cazurile un
Ministrul interimar al educaţiei, Mihai Dimian, a anunţat, în contextul rezultatelor obţinute de România la testările PISA, necesitatea implementării unui plan de măsuri pentru creşterea nivelului de
Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” a inaugurat Campusul profesional integrat Agritech de la Ezăreni, judeţul Iaşi, pentru 200 de elevi şi 100 de studenţi. „Este un proiect care s-a
Facultățile de Fizică, Chimie, Geografie și Geologie, Biologie și Informatică ale Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași vor contribui la organizarea evenimentului științific „Noaptea
Galeriile de Artă „Lascăr Vorel” din Piatra-Neamț găzduiesc, până la 30 septembrie 2026, expoziția „Portretul și culoarea - activitate artistică 1977-2026”, semnată de artistul plastic nemțean
În perioada 24 septembrie - 15 octombrie, Institutul Cultural Român (ICR) va marca, la Bucureşti, Beijing, Lisabona, Londra, Madrid, Praga, Tokyo, Varşovia, New York, Stockholm, Tel Aviv, Atena şi Belgrad, Ziua
La Palatul Suțu din București va fi vernisată, pe 25 septembrie, de la ora 17:00, expoziția intitulată „Expoziția Generală Română din 1906 - Jubileul în imagini la 120 de ani”. Proiectul expozițional
Scriitorul și jurnalistul Tudor Călin Zarojanu și-a împlinit, sâmbătă, 19 septembrie, un vis mai vechi - acela de a reveni pe scenă într-un recital actoricesc. În Sala „Tancred Bănățeanu” a Muzeului
Cancerul colorectal se numără printre cele mai frecvente neoplazii în România, iar aproximativ o treime din cazuri sunt localizate la nivelul rectului. Majoritatea tumorilor se dezvoltă lent, pe parcursul mai
Ne preocupăm de sănătate, de cele mai multe ori, atunci când ceva nu mai este în regulă. O durere care persistă, o stare de oboseală neobișnuită sau un rezultat modificat al unei analize ne determină să
Ecografia musculoscheletală (MSK) este o metodă imagistică neinvazivă, bazată pe ultrasunete, care permite evaluarea în timp real a mușchilor, tendoanelor, ligamentelor, nervilor periferici, articulațiilor și a
Trăim într-o societate care ne solicită intens și aproape continuu. Oameni de toate vârstele, de la copiii mici la bunici, se simt tot mai obosiți, stresați, chiar apatici. Se poate observa o creștere, în
Genetica medicală este o specialitate care caută cum informația din genele noastre influențează sănătatea, de la boli rare prezente din copilărie până la predispoziții ce apar abia după 18 ani. Genomica duce acest demers mai departe: dacă genetica analizează genele suspecte, genomica privește întregul ADN al unui om, incluzând și cele peste 20.000 de gene. Genomica este genetica medicală ajutată de tehnologii moderne de secvențiere.
Prezenţa la referendumul organizat, duminică, în Autonomia găgăuză din sudul Republicii Moldova a depăşit 70%, chiar dacă acesta a fost declarat ilegal de justiţie, iar autorităţile de la Chişinău
Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu, fost Agent al României în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga în procesul cu Ucraina privind Delimitarea
În această lună, temperatura aerului va avea valori apropiate de mediile climatologice în regiunile centrale şi nordice şi peste medie în restul ţării. Regimul termic din
Ministerul Culturii, Ministerul Educaţiei şi Institutul Cultural Român vor colabora în perioada următoare pentru dotarea a cât mai multe biblioteci din Basarabia şi din diaspora românească cu
Pe aeroporturile din Uniunea Europeană au intrat în vigoare, începând cu data de 31 ianuarie, noi reguli privind transporturile de lichide, medicamente, geluri, aerosoli şi chiar alimente pentru
Şcolile vor putea finanţa din fonduri europene, pe lângă distribuirea de fructe, legume sau lapte gratuit elevilor, şi excursii la ferme sau alte programe ce implică educarea copiilor să mănânce
România va fi una din ţările cu procentajul cel mai accentuat de îmbătrânire a populaţiei din toată Uniunea Europeană, fapt ce va atrage după sine creşterea cheltuielilor cu pensiile în pr
Circa 30 de milioane de lei sunt disponibili de la bugetul de stat pentru realizarea programului naţional de perdele forestiere, prima etapă a lucrărilor fiind programată să înceapă în aprilie.
În ciuda problemelor create de cantităţile mari de precipitaţii din ultimele zile, în ceea ce priveşte culturile agricole, zăpada este cea mai bună protecţie împotriva
Elevii au dovedit încă o dată că sunt o forţă, că pot face imposibilul posibil. Luni seara, la Sala Sporturilor din Târgu Jiu a avut loc meciul caritabil pentru Mihnea Vîlceanu, băiatul care
Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu“ din Oradea este gazdă, pe parcursul acestei săptămâni, a numeroase activităţi culturale şi artistice, ocazionate de sărbătoarea Sfinţilor Trei
Deschiderea oficială a noului sediu al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) din Alba Iulia a avut loc pe 28 ianuarie. Slujba de binecuvântare a fost oficiată de
În cadrul Anului Dumitru Matcovschi vor fi organizate manifestări cultural-artistice diverse aprobate de Cabinetul de miniştri de la Chişinău. Programul include, potrivit portalului unimedia.info,
În această săptămână a fost semnat la Bucureşti, între Reprezentanţa Parlamentului European în România şi Ministerul Educaţiei Naţionale, un protocol de colaborare pentru
Clasele de învăţământ profesional se organizează doar în şcolile care vor avea încheiate parteneriate cu agenţii economici, răspunzând astfel nevoilor pieţei muncii. Elevii vor
Expunerea îndelungată la temperaturi scăzute şi la viscol a organismului poate determina efecte şi leziuni grave. Medicii dau pe site-urile de specialitate sfaturi pentru acordarea primului ajutor în
Viscolele şi ninsorile din ultima vreme au dus la înzăpezirea pe drumurile naţionale şi pe autostrăzi a mii de autovehicule. De asemenea, mii de oameni din zonele rurale au rămas izolaţi de nămeţi
Cea de-a treia întâlnire a sesiunilor de animare economică, iniţiate de către conducerea Consiliului Judeţean Sibiu împreună cu Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Sibiu, a avut loc
Un moment artistic dedicat sărbătoririi Sfinţilor Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, precum şi hramului celor două instituţii de învăţământ teologic ortodox
În acordurile fine şi delicate de pian ale doamnei Vasilica Stoiciu Frunză, o minunată pianistă a genului cameral, Eminescu a revenit cu fiinţa întreagă la Iaşi, preţ de aproape două ore, prin
Cetăţenii sunt îndemnaţi să se informeze, înainte de a pleca la drum, asupra condiţiilor meteo şi să nu se pornească decât atunci când este absolut necesar. De asemenea, trebuie să avem
În şcolile unde activitatea didactică nu se poate desfăşura în aceste zile din cauza vremii nefavorabile, situaţia şcolară pe semestrul I poate fi încheiată şi în primele zile ale
Lipsa serviciilor de sprijin, lipsa cadrelor didactice specializate, dar şi a metodelor pedagogice adaptate reprezintă principalele motive care stau la baza nefrecventării cursurilor şcolare de către tinerii cu
O nouă atenţionare meteorologică de vreme rea a fost emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru mai multe judeţe din sudul şi estul ţării. Astăzi şi mâine sunt aşteptate ninsori
Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată) Luca 5, 1-11 În vremea aceea Iisus şedea lângă lacul Ghenizaret şi a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau
„În vremea aceea a intrat Iisus iarăși în Ierusalim. Și, pe când mergea El prin templu, au venit la El arhiereii, cărturarii și bătrânii și I-au zis: Cu ce putere faci acestea? Sau cine Ți-a dat Ție
Fraților, să nu mai fim copii duși de valuri, purtați încoace și încolo de orice vânt al învățăturii, prin înșelăciunea oamenilor, prin vicleșugul lor, spre uneltirea rătăcirii, ci, ținând adevărul,
Sfânta întâia Muceniţă şi întocmai cu Apostolii Tecla (sec. I) este prima martiră ce a pătimit pentru credinţa în Hristos. Ea a fost ucenica Sfântului Apostol Pavel. Sfânta Tecla s-a născut în oraşul
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 359-360 „Deși petrecea în obște, Sfântul (Iosif de la Văratec) ducea viață duhovnicească în asceză
Educația în familia creștină este temelia formării omului întreg, deoarece îmbină transmiterea credinței cu formarea caracterului. Familia funcționează ca „Biserica de acasă”, unde părinții transmit
Evlavia ireproșabilă formal, dar lipsită de dărnicia care îi înrudește pe oameni cu Bunul Dumnezeu, riscă să zădărnicească eforturile celor care se ostenesc pentru a trăi ca ființe care reflectă chipul
Parlamentul României a adoptat, iar președintele României a promulgat Legea nr. 156/2026, prin care primul protopop al Huedinului, părintele Aurel Munteanu, este declarat oficial „martir și erou al națiunii rom
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie


