Delegația Mănăstirii Panagia Kato Xenia din Grecia va aduce în București racla cu cinstitul Brâu al Maicii Domnului. Sfântul odor va fi așezat spre închinare în Biserica „Sfântul Ilie” - Ghencea
Delegația Mănăstirii Panagia Kato Xenia din Grecia va aduce în București racla cu cinstitul Brâu al Maicii Domnului. Sfântul odor va fi așezat spre închinare în Biserica „Sfântul Ilie” - Ghencea
Biblioteca Sfântului Sinod și Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” (BCU), din Bucureşti, au inaugurat astăzi, 24 septembrie, expoziția de carte „Bizanț după Bizanț. Imnul Acatist al Maicii Domnului
La finalul întrevederii cu Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care a avut loc în Salonul „Teoctist Patriarhul” din Reședința Patriarhală, primarul Tesalonicului, Stelios
Biserica Kretzulescu din București marchează, în zilele de 25 și 26 septembrie 2026, împlinirea a 304 ani de la ctitorire printr‑un amplu program liturgic, cultural și educațional. Manifestările reunesc
Capela „Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian” din curtea Spitalului Municipal Rădăuți a fost resfințită sâmbătă, 19 septembrie 2026, în urma lucrărilor de restaurare, renovare și
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Al
Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Columba” din Blanchardstown, Dublin, Irlanda. În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nectarie a vorbit despre taina crucii și despre lepădarea de sine: „Asumarea crucii nu înseamnă o simplă renunțare sau acceptarea pasivă a încercărilor vieții, ci constituie un drum al transformării lăuntrice și al apropierii de Dumnezeu. Crucea, primită cu credință și asumată în viața de zi cu zi, devine astfel o cale spre înnoirea omului și spre dobândirea adevăratei libertăți duhovnicești. În lumina Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, creștinul este chemat să își unească propria viață cu Hristos, prin credință, rugăciune și iubire față de aproapele”.
În perioada 12-14 septembrie, în zona orașului Edmonton, capitala provinciei canadiene Alberta, s-a desfășurat un atelier în cadrul cursului de muzică bisericească și slujire la strană al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei, curs demarat în primăvara anului 2026. Timp de trei zile, întâlnirile de lucru s-au împletit în mod firesc cu rugăciunea și participarea la sfintele slujbe săvârșite de ierarhul locului.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit luni, 14 septembrie, Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Intrarea Maicii Domnului în biserică” din
Credincioșii Parohiei ortodoxe românești „Sfântul Ignatie Teoforul” din Auckland, Noua Zeelandă, au avut bucuria de a‑l avea în mijlocul lor luni, 14 septembrie 2026, pe Preasfințitul Părinte Mihail,
Federația Filantropia a Patriarhiei Române a venit în sprijinul a 100 de persoane vârstnice din județul Sibiu. În cadrul campaniei „Ajută un bătrân să zâmbească”, seniorii au beneficiat gratuit de
Protoieria Sector 3 Capitală a respectat și în acest an tradiția frumoasă de ajutorare a elevilor care provin din familii cu posibilități materiale reduse prin oferirea de ghiozdane complet echipate. 300 de elevi
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, la începutul lunii septembrie s‑a desfășurat în parohiile din cuprinsul Eparhiei Banatului de Munte campania umanitară „Ghiozdanul
Campania „Sănătate pentru sate”, desfășurată de voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale din București, a ajuns sâmbătă, 19 septembrie 2026, în comuna Frâncești, județul Vâlcea. Locuitorii din comunitate au beneficiat, în mod gratuit, de consultații medicale de specialitate și investigații, oferite de o echipă de medici voluntari.
Preoți de la parohiile Bujoreanca, Bolovani, Conțești, Dârza, Lungulețu I și Românești, din Protoieria Titu, însoțiți de tineri din cadrul comitetelor parohiale, au desfășurat vineri, 18 septembrie, o
La unul dintre cursurile „Pregătiți pentru viață”, unde am participat ca formator, pe marginea unor discuții privind raportul între evaluare și motivație, am prezentat o schemă inspirată de cuvintele
Spicele se unduiau în valuri aurii asemeni apelor dintru început: „Și a fost seară, și a fost dimineață, ziua întâi” (Facere 1, 5). Un început era și atunci, dar nu al unei noi zile, ci al doritului
Ministerul Educaţiei şi Cercetării a transmis şcolilor mai multe recomandări enunţate de şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, privind măsurile care trebuie luate în cazurile un
Ministrul interimar al educaţiei, Mihai Dimian, a anunţat, în contextul rezultatelor obţinute de România la testările PISA, necesitatea implementării unui plan de măsuri pentru creşterea nivelului de
Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” a inaugurat Campusul profesional integrat Agritech de la Ezăreni, judeţul Iaşi, pentru 200 de elevi şi 100 de studenţi. „Este un proiect care s-a
Facultățile de Fizică, Chimie, Geografie și Geologie, Biologie și Informatică ale Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași vor contribui la organizarea evenimentului științific „Noaptea
Galeriile de Artă „Lascăr Vorel” din Piatra-Neamț găzduiesc, până la 30 septembrie 2026, expoziția „Portretul și culoarea - activitate artistică 1977-2026”, semnată de artistul plastic nemțean
În perioada 24 septembrie - 15 octombrie, Institutul Cultural Român (ICR) va marca, la Bucureşti, Beijing, Lisabona, Londra, Madrid, Praga, Tokyo, Varşovia, New York, Stockholm, Tel Aviv, Atena şi Belgrad, Ziua
La Palatul Suțu din București va fi vernisată, pe 25 septembrie, de la ora 17:00, expoziția intitulată „Expoziția Generală Română din 1906 - Jubileul în imagini la 120 de ani”. Proiectul expozițional
Scriitorul și jurnalistul Tudor Călin Zarojanu și-a împlinit, sâmbătă, 19 septembrie, un vis mai vechi - acela de a reveni pe scenă într-un recital actoricesc. În Sala „Tancred Bănățeanu” a Muzeului
Cancerul colorectal se numără printre cele mai frecvente neoplazii în România, iar aproximativ o treime din cazuri sunt localizate la nivelul rectului. Majoritatea tumorilor se dezvoltă lent, pe parcursul mai
Ne preocupăm de sănătate, de cele mai multe ori, atunci când ceva nu mai este în regulă. O durere care persistă, o stare de oboseală neobișnuită sau un rezultat modificat al unei analize ne determină să
Ecografia musculoscheletală (MSK) este o metodă imagistică neinvazivă, bazată pe ultrasunete, care permite evaluarea în timp real a mușchilor, tendoanelor, ligamentelor, nervilor periferici, articulațiilor și a
Trăim într-o societate care ne solicită intens și aproape continuu. Oameni de toate vârstele, de la copiii mici la bunici, se simt tot mai obosiți, stresați, chiar apatici. Se poate observa o creștere, în
Genetica medicală este o specialitate care caută cum informația din genele noastre influențează sănătatea, de la boli rare prezente din copilărie până la predispoziții ce apar abia după 18 ani. Genomica duce acest demers mai departe: dacă genetica analizează genele suspecte, genomica privește întregul ADN al unui om, incluzând și cele peste 20.000 de gene. Genomica este genetica medicală ajutată de tehnologii moderne de secvențiere.
În Monitorul Oficial, partea I, nr. 709 din 19 noiembrie 2013, a fost publicată Decizia nr. 460 a primului-ministru privind înfiinţarea Comisiei pentru pregătirea populaţiei şi a
Costurile de creditare medii pe sistemul bancar pentru împrumuturile noi acordate persoanelor fizice au coborât sub 10% în ultima lună, iar în cazul firmelor sub 8%, a declarat viceguvernatorul
Peste 60% din populaţia urbană apelează la serviciile bancare ale uneia dintre următoarele patru instituţii de credit: ING, Raiffeisein, Banca Transilvania şi BRD Societe Generale, după cum reiese dintr-un stud
Reţeaua de autostrăzi, în plan pentru perioada 2014 - 2018, va cuprinde şi un tronson care va lega Iaşiul de centrul ţării, potrivit anunţului făcut de ministrul Dan Şova. Premierul Victor Ponta va prez
Manifestările organizate cu prilejul Zilei Naţionale a României au scos din case zeci de mii de bucureşteni, încă de la primele ore ale dimineţii de 1 Decembrie. Cei mai mulţi au fost captaţi
Ministrul italian al integrării, Cecile Kyenge, a declarat vineri, într-un interviu pentru postul public de radio francez Radio France International, că Italia “nu poate avansa fără muncitorii
Comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, a admis, în cadrul unei conferinţe organizată de Comisia Europeană, că agricultura familială se confruntă în prezent cu o
Toate statele UE se află în plin proces de integrare a digitalului în sistemul educaţional, manualele pe suport electronic şi pedagogia digitală fiind noile provocări la care trebuie să răspundă
Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 a fost sărbătorită ieri şi de românii de peste Prut. În oraşul Orhei, Republica Moldova, un sobor de preoţi a săvârşit un Te Deum în cinstea celei
Ample manifestări dedicate Zilei Naţionale a României au avut loc ieri la Arcul de Triumf din Bucureşti. Delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la aceste
Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare“ din Iaşi a găzduit joi, 28 noiembrie 2013, începând cu ora 15:30, dezbaterea cu titlul „Împreună pentru o lume
Miercuri, 27 noiembrie 2013, la Spitalul Municipal de Urgenţă Paşcani, a avut loc o dezbatere între medici, preoţi, asistenţi medicali, profesori şi jurişti în care au fost abordate temele bioetice
Colonelul Jică Aionoaie a lansat marţi, 26 noiembrie 2013, cartea „De vorbă cu tine“. Manifestarea s-a desfăşurat la Casa Armatei din Iaşi, în prezenţa reprezentanţilor de la Garnizoana
Teatrul Luceafărul din Iaşi a găzduit miercuri, 27 noiembrie, seara cultural-aniversară „Biserica Bărboi - tezaur al Ortodoxiei“. În debutul manifestării moderate de scriitorul Grigore Elisei,
Ambasadele ţării noastre în marile capitale europene, în colaborare cu Institutul Cultural Român, vor organiza de Ziua Naţională a României diverse manifestări culturale, precum spectacole de
Ziua Naţională a României este marcată în toate oraşele ţării prin parade militare, ceremoniale religioase, depuneri de coroane, dar şi alte activităţi culturale ce subliniază importanţa acestei zi
Ziua Naţională a României este marcată atât în ţară, cât şi în afara ei prin acţiuni menite să sublinieze importanţa zilei de 1 Decembrie 1918 în istoria poporului
Muzeul Etnografic al Transilvaniei, primul muzeu înfiinţat în Transilvania după realizarea României Mari, organizează duminică, 1 Decembrie, o serie de manifestări închinate Zilei
Premierul Victor Ponta a anunţat că bugetarii vor primi mai multe zile libere de sărbători, respectiv 27 decembrie 2013 şi 3 ianuarie 2014. Hotărârea va fi luată săptămâna viitoare, Ponta
Cea mai scăzută temperatură din ţară s-a înregistrat joi-dimineaţă la Miercurea-Ciuc, unde mercurul termometrelor a scăzut până la minus 11 grade Celsius. Meteorologii de serviciu de la staţia
La summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, Republica Moldova va parafa astăzi Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Preşedintele moldovean, Nicolae Timofti, a caracterizat momentul ca pe un “eveniment
Tot mai multă lume din marile oraşe a renunţat la deplasarea pe patru roţi alegând ca mijloc de deplasare bicicleta. Chiar dacă este vreme urâtă, velocipedul rămâne una din soluţiile alese
Alocaţia pentru copii şi cea de sprijin pentru familiile cu venituri mici sunt forme de încurajare şi susţinere pentru familiile din toate ţările europene care au sau îşi doresc să aibă copii. Din ne
În cadrul „Festivalului Naţional al Şanselor Tale“, derulat sub genericul „Cetăţean român - cetăţean european“, elevii şi profesorii Liceului Ortodox „Episcop Roman
Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată) Luca 5, 1-11 În vremea aceea Iisus şedea lângă lacul Ghenizaret şi a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau
„În vremea aceea a intrat Iisus iarăși în Ierusalim. Și, pe când mergea El prin templu, au venit la El arhiereii, cărturarii și bătrânii și I-au zis: Cu ce putere faci acestea? Sau cine Ți-a dat Ție
Fraților, să nu mai fim copii duși de valuri, purtați încoace și încolo de orice vânt al învățăturii, prin înșelăciunea oamenilor, prin vicleșugul lor, spre uneltirea rătăcirii, ci, ținând adevărul,
Sfânta întâia Muceniţă şi întocmai cu Apostolii Tecla (sec. I) este prima martiră ce a pătimit pentru credinţa în Hristos. Ea a fost ucenica Sfântului Apostol Pavel. Sfânta Tecla s-a născut în oraşul
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 359-360 „Deși petrecea în obște, Sfântul (Iosif de la Văratec) ducea viață duhovnicească în asceză
Educația în familia creștină este temelia formării omului întreg, deoarece îmbină transmiterea credinței cu formarea caracterului. Familia funcționează ca „Biserica de acasă”, unde părinții transmit
Evlavia ireproșabilă formal, dar lipsită de dărnicia care îi înrudește pe oameni cu Bunul Dumnezeu, riscă să zădărnicească eforturile celor care se ostenesc pentru a trăi ca ființe care reflectă chipul
Parlamentul României a adoptat, iar președintele României a promulgat Legea nr. 156/2026, prin care primul protopop al Huedinului, părintele Aurel Munteanu, este declarat oficial „martir și erou al națiunii rom
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie


