Biblioteca Sfântului Sinod și Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” (BCU), din Bucureşti, au inaugurat astăzi, 24 septembrie, expoziția de carte „Bizanț după Bizanț. Imnul Acatist al Maicii Domnului
Biblioteca Sfântului Sinod și Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” (BCU), din Bucureşti, au inaugurat astăzi, 24 septembrie, expoziția de carte „Bizanț după Bizanț. Imnul Acatist al Maicii Domnului
La finalul întrevederii cu Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care a avut loc în Salonul „Teoctist Patriarhul” din Reședința Patriarhală, primarul Tesalonicului, Stelios
Biserica Kretzulescu din București marchează, în zilele de 25 și 26 septembrie 2026, împlinirea a 304 ani de la ctitorire printr‑un amplu program liturgic, cultural și educațional. Manifestările reunesc
Capela „Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian” din curtea Spitalului Municipal Rădăuți a fost resfințită sâmbătă, 19 septembrie 2026, în urma lucrărilor de restaurare, renovare și
Credincioșii Parohiei „Sfântul Dumitru” din localitatea Crăcăoani, județul Neamț, au participat duminică, 20 septembrie 2026, la slujba de sfințire a casei sociale, a capelei mortuare și a lumânărarului
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Al
Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Columba” din Blanchardstown, Dublin, Irlanda. În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nectarie a vorbit despre taina crucii și despre lepădarea de sine: „Asumarea crucii nu înseamnă o simplă renunțare sau acceptarea pasivă a încercărilor vieții, ci constituie un drum al transformării lăuntrice și al apropierii de Dumnezeu. Crucea, primită cu credință și asumată în viața de zi cu zi, devine astfel o cale spre înnoirea omului și spre dobândirea adevăratei libertăți duhovnicești. În lumina Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, creștinul este chemat să își unească propria viață cu Hristos, prin credință, rugăciune și iubire față de aproapele”.
În perioada 12-14 septembrie, în zona orașului Edmonton, capitala provinciei canadiene Alberta, s-a desfășurat un atelier în cadrul cursului de muzică bisericească și slujire la strană al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei, curs demarat în primăvara anului 2026. Timp de trei zile, întâlnirile de lucru s-au împletit în mod firesc cu rugăciunea și participarea la sfintele slujbe săvârșite de ierarhul locului.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit luni, 14 septembrie, Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Intrarea Maicii Domnului în biserică” din
Credincioșii Parohiei ortodoxe românești „Sfântul Ignatie Teoforul” din Auckland, Noua Zeelandă, au avut bucuria de a‑l avea în mijlocul lor luni, 14 septembrie 2026, pe Preasfințitul Părinte Mihail,
Federația Filantropia a Patriarhiei Române a venit în sprijinul a 100 de persoane vârstnice din județul Sibiu. În cadrul campaniei „Ajută un bătrân să zâmbească”, seniorii au beneficiat gratuit de
Protoieria Sector 3 Capitală a respectat și în acest an tradiția frumoasă de ajutorare a elevilor care provin din familii cu posibilități materiale reduse prin oferirea de ghiozdane complet echipate. 300 de elevi
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, la începutul lunii septembrie s‑a desfășurat în parohiile din cuprinsul Eparhiei Banatului de Munte campania umanitară „Ghiozdanul
Campania „Sănătate pentru sate”, desfășurată de voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale din București, a ajuns sâmbătă, 19 septembrie 2026, în comuna Frâncești, județul Vâlcea. Locuitorii din comunitate au beneficiat, în mod gratuit, de consultații medicale de specialitate și investigații, oferite de o echipă de medici voluntari.
Preoți de la parohiile Bujoreanca, Bolovani, Conțești, Dârza, Lungulețu I și Românești, din Protoieria Titu, însoțiți de tineri din cadrul comitetelor parohiale, au desfășurat vineri, 18 septembrie, o
La unul dintre cursurile „Pregătiți pentru viață”, unde am participat ca formator, pe marginea unor discuții privind raportul între evaluare și motivație, am prezentat o schemă inspirată de cuvintele
Spicele se unduiau în valuri aurii asemeni apelor dintru început: „Și a fost seară, și a fost dimineață, ziua întâi” (Facere 1, 5). Un început era și atunci, dar nu al unei noi zile, ci al doritului
Ministerul Educaţiei şi Cercetării a transmis şcolilor mai multe recomandări enunţate de şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, privind măsurile care trebuie luate în cazurile un
Ministrul interimar al educaţiei, Mihai Dimian, a anunţat, în contextul rezultatelor obţinute de România la testările PISA, necesitatea implementării unui plan de măsuri pentru creşterea nivelului de
Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” a inaugurat Campusul profesional integrat Agritech de la Ezăreni, judeţul Iaşi, pentru 200 de elevi şi 100 de studenţi. „Este un proiect care s-a
Facultățile de Fizică, Chimie, Geografie și Geologie, Biologie și Informatică ale Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași vor contribui la organizarea evenimentului științific „Noaptea
Galeriile de Artă „Lascăr Vorel” din Piatra-Neamț găzduiesc, până la 30 septembrie 2026, expoziția „Portretul și culoarea - activitate artistică 1977-2026”, semnată de artistul plastic nemțean
În perioada 24 septembrie - 15 octombrie, Institutul Cultural Român (ICR) va marca, la Bucureşti, Beijing, Lisabona, Londra, Madrid, Praga, Tokyo, Varşovia, New York, Stockholm, Tel Aviv, Atena şi Belgrad, Ziua
La Palatul Suțu din București va fi vernisată, pe 25 septembrie, de la ora 17:00, expoziția intitulată „Expoziția Generală Română din 1906 - Jubileul în imagini la 120 de ani”. Proiectul expozițional
Scriitorul și jurnalistul Tudor Călin Zarojanu și-a împlinit, sâmbătă, 19 septembrie, un vis mai vechi - acela de a reveni pe scenă într-un recital actoricesc. În Sala „Tancred Bănățeanu” a Muzeului
Cancerul colorectal se numără printre cele mai frecvente neoplazii în România, iar aproximativ o treime din cazuri sunt localizate la nivelul rectului. Majoritatea tumorilor se dezvoltă lent, pe parcursul mai
Ne preocupăm de sănătate, de cele mai multe ori, atunci când ceva nu mai este în regulă. O durere care persistă, o stare de oboseală neobișnuită sau un rezultat modificat al unei analize ne determină să
Ecografia musculoscheletală (MSK) este o metodă imagistică neinvazivă, bazată pe ultrasunete, care permite evaluarea în timp real a mușchilor, tendoanelor, ligamentelor, nervilor periferici, articulațiilor și a
Trăim într-o societate care ne solicită intens și aproape continuu. Oameni de toate vârstele, de la copiii mici la bunici, se simt tot mai obosiți, stresați, chiar apatici. Se poate observa o creștere, în
Genetica medicală este o specialitate care caută cum informația din genele noastre influențează sănătatea, de la boli rare prezente din copilărie până la predispoziții ce apar abia după 18 ani. Genomica duce acest demers mai departe: dacă genetica analizează genele suspecte, genomica privește întregul ADN al unui om, incluzând și cele peste 20.000 de gene. Genomica este genetica medicală ajutată de tehnologii moderne de secvențiere.
Zilele de pelerinaj şi închinare la cinstitele moaşte ale Sfântului Dimitrie cel Nou şi ale celorlalţi sfinţi aduse la Bucureşti aduc în Capitală zeci de mii de credincioşi din toate colţurile
Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu“ la Chişinău, în colaborare cu mai multe instituţii de cultură din România şi Republica Moldova, organizează la Chişinău, în perioada
Republica Moldova va derula o campanie de promovare a produselor tradiţionale pe piaţa din România, după cum a anunţat, la Botoşani, consulul Moldovei la Iaşi, Ion Coşer, citat de Agerpres. Potrivit
La sfârşitul lunii noiembrie, la Vilnius - Lituania, Republica Moldova va semna un acord de liber-schimb cu Uniunea Europeană, un pas extrem de important spre dezvoltare economică. Sectorul cu cele mai mari
Casele de ajutor reciproc (CAR) ale pensionarilor ar putea emite titluri executorii pentru recuperarea împrumuturilor acordate unor pensionari rău-platnici, iar casele teritoriale de pensii ar putea
Probleme de ordin financiar întâmpină şi bugetul Uniunii Europene, existând posibilitatea ca UE să se regăsească în imposibilitatea de a face plăţi la jumătatea lunii noiembrie. Pentru a
Segmentul cu gradul cel mai mare de îndatorare, potrivit unei analize a Băncii Naţionale, este reprezentat de populaţia cu venituri nete sub 700 lei/lună, urmat îndeaproape de persoanele cu venituri nete
Cetăţenii vor fi anunţaţi cu câteva secunde înainte de producerea unui seism major în România, aplicaţia informatică urmând să fie disponibilă „în câteva luni de zi
Comisia Europeană (CE) a anunţat că a decis reducerea cu 2,45% a plăţilor directe destinate agricultorilor (cu excepţia celor din România, Bulgaria şi Croaţia), din motive de austeritate. CE a optat
Parlamentul European acordă anual „Premiul Cetăţeanului European“ pentru realizări deosebite „în activităţi sau acţiuni ale cetăţenilor, grupurilor, asociaţiilor sau organizaţiilor
Până la data de 10 decembrie, tinerii români din Valea Timocului vor participa la mai multe activităţi educative extracurriculare derulate în cadrul proiectului „Casa de cultură
Ministrul agriculturii, Daniel Constantin, a vorbit în această săptămână de varianta introducerii unui card de acces pentru producători în pieţele agroalimentare pentru a-i proteja de
Ministerul Agriculturii va începe în această perioadă achitarea avansurilor în cadrul plăţilor la hectar pentru agricultori, fiind vorba de 600 milioane de euro, a anunţat miercuri ministrul
Ca să primească ajutorul specific pentru fermele de ovine/caprine, beneficiarii trebuie să certifice un efectiv cuprins între 50 şi 300 de capete, iar vârsta animalelor să fie de minimum 1 an la data
Începând cu anul şcolar viitor, Ministerul Educaţiei Naţionale va aloca mai multe locuri pentru admiterea elevilor la liceele pedagogice, astfel dorindu-se acoperirea posturilor din grădiniţie şi
Membrii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) vor ieşi în stradă în zilele de 28, 29 şi 30 octombrie, principala solicitare fiind alocarea, începând cu anul
Executivul a trimis Parlamentului, în procedură de urgenţă, noul cod rutier, după ample discuţii pe marginea marjei de consum de alcool permisă conducătorilor auto. Pentru adoptarea codului rutier este
Odată cu apropierea sezonului rece, pentru posesorii de automobile încep să apară şi problemele legate de buna funcţionare a acestora. Cu ajutorul specialiştilor în domeniu vă putem da câteva
În perioada sezonului rece, chiar dacă sursele de încălzire din casă sunt satisfăcătoare, păstrarea temperaturilor optime depinde de gradul de izolare termică a locuinţei. La apartamentele care nu
Luni, 14 octombrie 2013, începând cu ora 17:00, în Aula Veche a Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi“ din Iaşi, a avut loc deschiderea lucrărilor celei de-a XV-a ediţii a
Acordarea vizelor, care încă se obţin mai greu decât pentru Bulgaria, reprezintă o problemă care îngreunează accesul turiştilor din Republica Moldova în România, afirmă
Comisia europeană împotriva rasismului şi intoleranţei (ECRI) a Consiliului Europei a constatat existenţa unor situaţii de rasism şi intoleranţă în Malta, Republica Moldova, Olanda şi Federaţia
Ministerul român al Educaţiei promite o flexibilitate a mecanismului de acordare a burselor pentru studenţii moldoveni, etnici români, dar şi din alte ţări vecine cu România. Potrivit
Catedrala mitropolitană din Iaşi a găzduit sâmbătă, 12 octombrie 2013, faza mitropolitană a concursului naţional de muzică bisericească „Lăudaţi pe Domnul“, adresat în acest
Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată) Luca 5, 1-11 În vremea aceea Iisus şedea lângă lacul Ghenizaret şi a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau
„În vremea aceea a intrat Iisus iarăși în Ierusalim. Și, pe când mergea El prin templu, au venit la El arhiereii, cărturarii și bătrânii și I-au zis: Cu ce putere faci acestea? Sau cine Ți-a dat Ție
Fraților, să nu mai fim copii duși de valuri, purtați încoace și încolo de orice vânt al învățăturii, prin înșelăciunea oamenilor, prin vicleșugul lor, spre uneltirea rătăcirii, ci, ținând adevărul,
Sfânta întâia Muceniţă şi întocmai cu Apostolii Tecla (sec. I) este prima martiră ce a pătimit pentru credinţa în Hristos. Ea a fost ucenica Sfântului Apostol Pavel. Sfânta Tecla s-a născut în oraşul
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 359-360 „Deși petrecea în obște, Sfântul (Iosif de la Văratec) ducea viață duhovnicească în asceză
Educația în familia creștină este temelia formării omului întreg, deoarece îmbină transmiterea credinței cu formarea caracterului. Familia funcționează ca „Biserica de acasă”, unde părinții transmit
Evlavia ireproșabilă formal, dar lipsită de dărnicia care îi înrudește pe oameni cu Bunul Dumnezeu, riscă să zădărnicească eforturile celor care se ostenesc pentru a trăi ca ființe care reflectă chipul
Parlamentul României a adoptat, iar președintele României a promulgat Legea nr. 156/2026, prin care primul protopop al Huedinului, părintele Aurel Munteanu, este declarat oficial „martir și erou al națiunii rom
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie


