Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Românii aduc în Vest „inteligenţă şi profesionalism“
Deschiderea totală a pieţei muncii din Uniunea Europeană pentru români şi bulgari, de la 1 ianuarie 2014, reprezintă şi un „transfer de inteligenţă“ şi „de profesionalism“, a afirmat ambasadorul României la Paris, Bogdan Mazuru, într-un interviu acordat canalului de ştiri BFMTV/ RMC, citat de Agerpres. „Frontierele sunt deschise deja de multă vreme pentru românii şi bulgarii care vor să lucreze în Franţa. Se face o confuzie între libertatea de circulaţie şi accesul pe piaţa muncii“, a explicat diplomatul. „Astăzi, muncitorii români şi bulgari pot să vină să lucreze în Franţa cu condiţia să aibă un paşaport valabil sau o carte de identitate, iar obligaţiile sociale vor fi plătite în Franţa, nefiind vorba despre muncitori detaşaţi“, a mai spus Bogdan Mazuru. Celor care se tem de „un transfer de sărăcie“ dinspre România spre Franţa, ambasadorul le-a răspuns că va avea loc şi un „transfer de inteligenţă, un transfer de profesionalism“, dând ca exemplu în acest sens numărul mare de medici şi asistenţi medicali români angajaţi în Franţa. Totodată, diplomatul a semnalat şi faptul că România ar putea trăi o adevărată dramă în contextul în care, deşi este nevoie de ei, medicii nu sunt motivaţi să profeseze în ţară, alegând să plece în alte ţări din spaţiul Uniunii. (Oana Nistor)