Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Pagube produse de vântul puternic
Vântul a făcut ravagii în noaptea de luni spre marți în zona de munte a judeţelor Cluj, Caraş-Severin şi Hunedoara, unde viscolul puternic a atins viteze de 125-135 km/h. Mai multe localități din județele menționate, dar nu numai, au rămas fără energie electrică, iar acoperișurile și copacii smulși au îngreunat circulația și au produs pagube materiale.
În orașul Lupeni, județul Hunedoara, acoperişul unui bloc, cu o suprafaţă de aproximativ 200 mp, a fost dislocat de vânt şi trântit la pământ, avariind un autoturism.
Vântul puternic a rupt un copac pe DJ 708 D în zona localităţii hunedorene Muncelu Mic, circulaţia fiind întreruptă temporar. De asemenea, din cauza ninsorii, o ambulanţă care transporta un pacient a rămas blocată pe DN 687D, în zona localităţii Dăbâca, a informat ISU Hunedoara, potrivit Agerpres.
În Harghita, mai multe localităţi erau ieri dimineață parţial nealimentate cu energie electrică, după ce vântul şi căderile de zăpadă au afectat posturile de transformare, iar în Caraş-Severin alimentarea cu energie electrică a 2.700 de gospodării care rămăseseră fără curent a fost restabilită.
La Cluj-Napoca, din cauza vântului puternic de luni seară, avionul zborului Wizz Air de la Bologna a ieşit de pe pistă la o manevră de întoarcere, fără a se înregistra victime sau pagube.
Ieri, vântul puternic a continuat să afecteze peste trei sferturi din teritoriu, mai exact județele din estul, centrul, sudul şi sud-estul ţării, precum şi zonele de munte, potrivit atenționărilor Cod Galben emise de ANM. În Moldova, viteza vântului a atins 85 km/h, în timp ce în Transilvania, Dobrogea, sudul Olteniei şi local în Muntenia, 55-60 km/h. (C. Z.)