Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Pastilele de iod nu se administrează preventiv
Ministerul Sănătății (MS) desfășoară o campanie națională de distribuire a iodurii de potasiu, ministrul Alexandru Rafila îndemnând persoanele cu vârsta de până la 40 de ani să solicite medicului de familie prescripţia medicală în baza căreia pot ridica gratuit pastilele din farmacii.
Comprimatele de iod nu se administrează preventiv, subliniază Ministerul Sănătăţii, ci doar „în caz de expunere după un incident nuclear”, în primele 6 ore după anunţul autorităţilor, în doză unică.
MS prezintă, pe site, şi dozele recomandate pentru iodura de potasiu de 65 mg: nou-născuţi - bebeluşi 1 lună: un sfert de comprimat, dizolvat în apă sau ceai; copii 1 lună - 3 ani: o jumătate de comprimat, dizolvat în apă sau ceai; copii 3-12 ani: 1 comprimat; copii peste 12 ani şi adulţi: 2 comprimate.
„La adulţii cu vârsta de peste 40 de ani nu se recomandă profilaxia cu iodură de potasiu. Pastilele se păstrează într-un loc sigur, uscat şi răcoros, la întuneric”, se subliniază în ghidul MS.
Pastilele de iod se eliberează în peste 2.500 de farmacii, lista acestora regăsindu-se pe site-ul Ministerului Sănătăţii.
Pe de altă parte, Federația Medicilor de Familie din România a transmis că anunţul ministrului Rafila va duce la aglomerarea şi mai mare a medicilor de familie, având în vedere că reţetele pentru iodura de potasiu „nu pot fi trimise pe Whatsapp, e-mail, fiind necesară prezența fizică la cabinet”.
Persoanele considerate „eligibile” trebuie să se consulte cu medicul de familie în privinţa unor posibile contraindicaţii, în funcţie de dosarul personal. (O. N.)