Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Patronatele cer reducerea TVA pentru lapte
Asociaţia Patronală Română din Industria Laptelui (APRIL) solicită completarea proiectului de Cod fiscal cu introducerea cotei reduse de TVA de 9% şi la lapte şi produse lactate. „În momentul în care vom avea un consens între producători şi fermieri, vom lua în considerare această propunere“, a precizat ministrul de finanţe, Darius Vâlcov.
Patronatele din industria laptelui solicită autorităţilor reducerea TVA până la 9% pentru lapte şi produse lactate, considerând discriminatoare scăderea TVA doar pentru unele alimente. „Reducerea TVA la lapte şi produse lactate va diminua comerţul cu produse lactate nefiscalizate, va creşte calitatea nutritivă şi siguranţa alimentară pe filiera laptelui, având un beneficiu final semnificativ asupra coşului zilnic al consumatorului român. Reafirmăm poziţia noastră care pledează pentru un nivel scăzut al TVA, de 9%, pentru lapte materie primă şi produse lactate“, a declarat preşedintele Asociaţiei Patronale Române din Industria Laptelui (APRIL), Dorin Cojocaru, citat de Agerpres.
De asemenea, asociaţia patronală consideră că introducerea laptelui şi a produselor lactate printre alimentele care vor beneficia de reducerea la 9% a cotei TVA va corecta o mare eroare ce s-ar putea reflecta negativ asupra viitorului industriei laptelui din România şi al consumatorilor.
De cealaltă parte, ministrul finanţelor publice, Darius Vâlcov, a declarat că o reducere a TVA la 9% pentru lapte şi produsele lactate va fi luată în considerare după ce fermierii şi producătorii vor ajunge la un consens. „Singurul motiv pentru care laptele nu a fost introdus în prima variantă a Codului fiscal a fost acela că fermierii nu au dorit acest lucru. Au susţinut producătorii un lucru şi fermierii alt lucru. Se pare că acum au ajuns la un consens sau încearcă să ajungă la un consens“, a explicat Vâlcov, care a subliniat că impactul bugetar nu va fi unul foarte mare.
Potrivit proiectului de modificare a Codului fiscal, aflat în dezbatere publică, cota standard de TVA urmează să scadă de la 24% la 20% începând cu 1 ianuarie 2016 şi la 18% de la 1 ianuarie 2018. De asemenea, pentru carne, legume, peşte şi fructe cota de TVA urmează să fie redusă la 9%.
Reducerea cotei TVA la lapte ar putea fi o măsură foarte bună pentru acest sector, mai ales în contextul în care de la 1 aprilie 2015 va dispărea cota de lapte, „un dezastru pentru micii producători din România“, după cum susţine federaţia Agrostar. Astfel, asociaţia susţine că micii producători, ca să supravieţuiască, trebuie să se asocieze. „Micii producători de lapte trebuie să elimine multinaţionalele din sectorul de procesare, prin înfiinţarea de mici fabrici locale pentru prelucrarea laptelui. Dacă multinaţionalele nu sunt eliminate din sectorul de procesare, vor recurge la importuri masive. Micii producători de lapte trebuie să integreze producţia-procesarea-vânzarea“, au precizat reprezentanţii Agrostar într-un comunicat citat de Agerpres. (Oana Nistor)