Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
PE cere încetarea amprentării rromilor din Italia
Parlamentul European a adoptat ieri, cu 336 de voturi pentru, 220 împotrivă şi 77 abţineri, o rezoluţie privind recentele măsuri adoptate de guvernul italian privind etnicii rromi. În document, europarlamentarii îndeamnă autorităţile italiene să nu colecteze amprentele digitale ale rromilor, inclusiv ale minorilor, şi să nu utilizeze amprentele deja colectate, în aşteptarea evaluării anunţate de către Comisie a măsurilor propuse, deoarece acest demers ar constitui în mod clar un act de discriminare directă pe criterii de rasă şi origine etnică, interzis de articolul 14 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
PE consideră inadmisibil faptul că se încalcă, cu invocarea obiectivului protejării copiilor, drepturile lor fundamentale şi că aceştia sunt trataţi drept infractori, precum şi preocupările exprimate de Consiliul Europei şi de numeroase alte organizaţii neguvernamentale şi comunităţi religioase. Modalitatea optimă de apărare a drepturilor copiilor rromi o reprezintă garantarea accesului egal la un învăţământ, o locuinţă şi îngrijiri medicale de calitate, în cadrul politicilor de incluziune şi integrare, şi asigurarea protecţiei acestora împotriva exploatării.
De asemenea, europarlamentarii au invitat statele membre să intervină cu fermitate în favoarea minorilor neînsoţiţi, care ar putea fi exploataţi, oricare ar fi etnia şi naţionalitatea acestora. În cazurile în care identificarea acestora ar fi utilă în acest sens, invită statele membre să-i identifice prin proceduri ordinare şi nediscriminatorii, respectând pe deplin toate garanţiile şi protecţiile juridice. În acelaşi timp, statele membre sunt invitate să îşi revizuiască şi să abroge legile şi politicile care discriminează persoanele de etnie rromă pe criterii de rasă şi origine etnică.