Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Pe scurt
Sindicatele nu renunţă la drepturile salariale
Sindicatele nu vor renunţa la drepturile salariale şi la sporurile specifice locurilor de muncă, a declarat Marius Petcu, preşedinte al CNSLR Frăţia. „Vom analiza lunar situaţia economică şi ne vom cere drepturile. Situaţie de criză în care ne aflăm trebuie traversată de toţi, nu numai de sindicalişti“, susţine liderul sindical. Confederaţia Sindicatelor Democratice din România şi Blocul Naţional Sindical au respins actuala formă de buget. De asemenea, Federaţii sindicale din CNSLR-Frăţia şi Cartel ALFA, precum cele din învăţământ, funcţionarii din administraţia publică şi instituţiile de control, poliţie şi vamă, cercetare au anunţat deja acţiuni de protest, delimitându-se de declaraţiile liderilor de confederaţii sindicale. Inflaţie de 3,5% în 2010 BNR estimează că va reintra, în 2009, în intervalul de inflaţie ţintit şi fixează ţinta de inflaţie pe 2010 la 3,5%, plus sau minus un punct procentual, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. BNR este preocupată îndeosebi de ajustarea contului curent, care nu trebuie să se facă apăsând prea tare pedala de curs, iar banca centrală pledează pentru un mix echilibrat de politici macroeconomice. De asemenea, guvernatorul BNR a mai spus că majorările succesive de salarii erodează puterea de cumpărare şi, prin cursul de schimb, duce la erodarea puterii de cumpărare şi la inflaţie. „Majorarea salariilor, peste creşterea de productivitate, erodează prin două căi, subminarea cursului şi erodarea puterii de cumpărare, prin creşteri de preţuri“, a spus guvernatorul BNR. O decizie cu privire la taxa auto va fi luată în această lună Premierul Emil Boc a declarat, joi, că o decizie referitoare la taxa de poluare auto va fi luată în această lună. „Vom avea, în această lună, evaluarea cu privire la taxa de primă înmatriculare pentru a avea un punct final, după toate analizele pe care le facem, ţinând cont şi de nevoile economiei româneşti, de protejarea mediului şi de interesele persoanelor fizice şi juridice din România“, a spus şeful Executivului. Guvernul urmează să discute cu Comisia Europeană cu privire la conţinutul şi dimensiunile taxei auto şi ale unei taxe de mediu, dar şi despre modul de aplicare în România a unei astfel de impuneri. Într-o emisiune televizată, la mijlocul lunii ianuarie, premierul Emil Boc declara că în cazul taxei de poluare auto trebuie să se găsească „un echilibru“ între nevoia de a proteja industria autohtonă, de a preveni ca România să devină un cimitir al maşinilor vechi, pe de o parte, iar pe de altă parte, de a nu împiedica românul să aibă acces la o maşină decentă.