Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Pe scurt
Gaz direct de la ruşi, fără intermediari
România vrea să ia gaz direct de la Federaţia Rusă, şi nu prin intermediari, a declarat luni-seară, într-o emisiune a postului public de televiziune, preşedintele Traian Băsescu. „Vrem o relaţie foarte bună cu Federaţia Rusă. Vrem să luăm gaz direct de la Federaţia Rusă, şi nu prin intermediar, dar nimeni nu ne poate cere să ne dezicem de ceea ce suntem, stat membru al Uniunii Europene“, a afirmat Băsescu. Şeful statului a precizat că, în perioada cât a fost criza gazului din cauza relaţiilor dintre Ucraina şi Rusia, a avut două discuţii cu premierul rus, Vladimir Putin, şi una cu preşedintele Dmitri Medvedev, dar că nu a dorit să facă public conţinutul acestor discuţii. „Singurul lucru care era de interes public din discuţiile noastre a fost cel legat de contractarea directă de către România a gazului din Federaţia Rusă, şi nu prin intermediar, lucru pe care premierul Putin l-a acceptat. Sigur, am ridicat o problemă. Problemă care afectează puternic petrochimia noastră, aceea a diferenţei de preţ între preţul la care industria noastră chimică primeşte gazul - industria de îngrăşăminte înseamnă 70% consum de gaz - şi preţul la care Ucraina primea gazul, la 170 de dolari mia de metri cubi, ceea ce punea industria noastră chimică într-o situaţie absolut imposibilă în competiţia pe piaţa internaţională la vânzarea îngrăşămintelor, în raport cu industria ucraineană“, a menţionat preşedintele Băsescu. România riscă procedura de infringement în domeniul telecomunicaţiilor Comisia Europeană consideră că independenţa autorităţii de reglementare în telecomunicaţii este de importanţă centrală pentru o reglementare corectă şi obiectivă, în interesul concurenţei şi al consumatorilor, a menţionat Martin Selmayr, purtător de cuvânt al Comisiei Europene. „Atenţia noastră nu este (fixată) pe o persoană anume, ci pe soluţii stabile şi durabile din punct de vedere instituţional, pentru a asigura independenţa normativă de-a lungul timpului. Aşa cum ştiţi, comisarul european pentru telecomunicaţii, Viviane Reding, a anunţat în toamna anului trecut că actuala Comisie va pregăti o procedură de infringement împotriva României, ca urmare a interferenţei masive cu independenţa autorităţii de reglementare în telecomunicaţii române (eliberarea din funcţie a preşedintelui ANRCTI, ignorarea unui ordin judecătoresc şi transformarea ulterioară a ANRCTI în ANC de către ministrul Borbely)“, a explicat Selmayr. Reprezentantul CE a adăugat că, mâine, executivul comunitar îşi va prezenta poziţia în acest dosar.