Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Pe scurt
Ecranele cu plasmă, mari consumatoare de electricitate
Televizoarele cu plasmă vor deveni următoarele victime ale luptei împotriva schimbărilor climatice. Mari consumatoare de energie, acestea vor fi interzise după ce va intra în vigoare o nouă legislaţie ce este pregatită de UE pentru această primăvară, informează „Daily Mail“. Ecranele cu plasmă consumă de patru ori mai mult decât televizoarele normale. Acestea vor fi eliminate treptat, urmând exemplul tradiţionalului bec incandescent de 100 W. Iniţiativa face parte dintr-un plan de reducere a consumului de energie în case, eliminând pe rând aparatele care consumă mult, pentru a le înlocui cu alternative mai eficiente. În momentul de faţă, familiile au de trei ori mai multe aparate electrice decât generaţia precedentă, iar cantitatea de energie consumată s-a dublat. Ecranele plate LCD, care devin şi ele din ce în ce mai populare, sunt mult mai eficiente energetic decât plasmele. Noile reglementări vor conduce la eliminarea treptată a plasmelor care consumă cel mai mult curent electric, însă iniţiativa nu va afecta toate produsele, restul urmând să fie etichetate pentru a se face distincţia între cele mai eficiente energetic şi cele mai mari consumatoare de electricitate. PE cere respectarea legislaţiei privind transportul animalelor Animalele pot suferi de deshidratare, epuizare şi pot fi rănite în timpul transportului, în special pe distanţe mari. Deşi Uniunea Europeană a ameliorat constant legislaţia privind transportul animalelor, deputaţii experţi în domeniu pun la îndoială felul în care aceasta este pusă în aplicare. „Multe organizaţii au dovezi semnificative despre faptul că legislaţia europeană existentă nu este pusă în aplicare în unele state membre ale UE“, a susţinut deputatul european Neil Parish, preşedintele Comisiei pentru Agricultură de la Parlamentul European, înaintea dezbaterilor din plenul PE. Potrivit acestuia, caii sunt cei mai vulnerabili, aceştia suportând cu greu transportul pe distanţe mari „şi au nevoi specifice“. „Regulile nu sunt respectate, cauzându-se, astfel, condiţii nepotrivite şi suferinţă inutilă. Caii sunt înghesuiţi ca sardelele în camioane de oţel, în care temperaturile pot depăşi 40 de grade; în aceste condiţii, sunt transportaţi pe distanţe de mii de kilometri, fără hrană şi fără apă; de multe ori caii sunt răniţi sau chiar mor“, a susţinut europarlamentarul Liz Lynne. Aceasta a subliniat faptul că este vital ca guvernele UE şi Comisia Europeană să acţioneze repede, asigurându-se că regulile existente sunt respectate, în caz contrar fiind nevoie de aplicarea amenzilor.