Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Pe scurt
Producţie record de vin Murfatlar
Murfatlar România va obţine în acest an cea mai mare producţie de struguri din ultimii ani, estimează compania. Administratorul Companiei Murfatlar România, Cosmin Popescu, a declarat, citat de Agroazi, că recolta din 2008 se preconizează a fi cu 32% mai mare faţă de anul trecut, fiind estimată la peste 30.000 de tone şi, în acelaşi timp, calitatea strugurilor, reflectată de cantitatea de zahăr acumulată, permite obţinerea unor vinuri de excepţie. Această producţie se datorează unor factori precum intrarea pe rod a replantărilor făcute în urmă cu trei ani, a condiţiilor climatice favorabile şi a investiţiilor tehnologice. Potrivit administratorului societăţii, campania de replantări din ultimii doi ani, realizată pe o suprafaţă de peste 150 de hectare, care a stat în principal la baza creşterii producţiei de struguri, a fost realizată pe baza selecţiei de viţă-de-vie cu o greutate a ciorchinilor mai mare, rezistenţă mărită la secetă, boli şi dăunători şi, astfel, creşterea cantitativă a recoltei medii la hectar, aferentă soiurilor replantate, a fost de 3.000 de kilograme/hectar, reîntinerirea vizând soiurile roşii „Fetească Neagră“, „Pinot Noir“ şi „Merlot“. Aparat pentru testarea chimicalelor din legume Detectarea chimicalelor din legume va fi mai uşor de făcut după ce un om de ştiinţă din Noua Zeelandă a inventat un test care descoperă legumele contaminate şi pe cele necontaminate. Karyne Rogers, cercetător în cadrul companiei GMS Science a declarat că acest test a fost făcut pentru oamenii care vor să consume doar produse bio, necontaminate. Unul din principiile de bază ale agriculturii ecologice spune că în acest sistem pot fi folosiţi doar fertilizatori organici. Testul izotopului, perfecţionat de Rogers, verifică elementele de bază ale legumelor, arătând dacă acestea conţin compuşi chimici sau nu. Rezultatele devin vizibile în 10 zile. Directorul Commonsense Organics, Jim Kebbell, susţine că acest test ar putea fi folosit cu succes pentru verificările făcute asupra agricultorului în perioada de conversie de la agricultura convenţională la cea ecologică. Culturile au nevoie de asigurare împotriva calamităţilor Agricultura României este asigurată de peste patru ori mai puţin comparativ cu media din ţările membre ale Uniunii Europene, fiind necesare demersuri pentru eficientizarea asigurării culturilor împotriva calamităţilor, a declarat, marţi, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Gheorghe Albu, cu ocazia Forumului internaţional împotriva riscurilor catastrofale (ICAR). Cu ocazia ICAR, membrii Ministerului Agriculturii, ai companiilor de asigurări şi ai asociaţiilor de profil au luat în discuţie completarea Legii 381 pe 2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamităţi naturale în agricultură. România este, la ora actuală, pe locul şase în Europa ca teren arabil şi producţie şi pe locul opt în lume ca teren arabil, cu 40% din suprafaţă teren arabil, însă producţia de cereale la hectar este de 3,5 tone, comparativ cu opt tone la hectar în Uniunea Europeană.