Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Pe scurt

Pe scurt

Data: 09 Octombrie 2008

Supermarketurile ar putea renunţa la casele de marcat din 2009

Clienţii supermarketurilor şi hypermarketurilor ar putea plăti produsele achiziţionate fără a le înregistra la casele de marcat tradiţionale, din 2009, prin utilizarea unor sisteme de self check-out ce permit cumpărătorului să plătească marfa fără ajutorul unui angajat al magazinului, a declarat ieri directorul general al furnizorului de soluţii electronice pentru retail - Eutron, Dan Ţone, într-o conferinţă de presă. „Eutron ar putea furniza aparatele de self check-out supermarketurilor şi hypermarketurilor din România începând din 2009. Ne bazăm pe reţelele deja partenere în implementarea soluţiilor de management al fluxurilor de numerar şi de clienţi, managementul identificării automate a datelor. Printre acestea se numără Auchan, Carrefour, Metro, Cora“, a afirmat Dan Ţone. Cumpărătorul merge la un automat, îşi scanează singur produsele, le pune în pungă, plăteşte prin card, cu numerar sau tichete de masă, prin intermediul automatului care încasează suma necesară. Pentru protecţia de eventuale fraude, sistemul are două niveluri de verificare - prin codul de bare şi prin greutatea produsului declarată în sistem.

Băncile din România sunt atent supravegheate de BNR

Nici o bancă din România nu are vreo problemă pentru că toate sunt supravegheate foarte atent, a declarat ieri Petru Rareş, preşedinte şi director general al Institutului Bancar Român (IBR), referindu-se la efectele crizei financiare internaţionale. „Nici o bancă nu are vreo problemă pentru că sunt supravegheate foarte atent. Ne plângeam de controalele de la BNR. Nu mă mai plâng“, a spus Petru Rareş. Sistemul financiar global este afectat de grave turbulenţe, dar părerea unanimă a oficialilor de la Bucureşti, a bancherilor şi a analiştilor este că piaţa locală va resimţi doar efectele indirecte ale crizei, fără însă ca actuala conjunctură să afecteze stabilitatea sectorului financiar-bancar românesc. Înainte de izbucnirea vârfului crizei, România a fost asociată de analişti şi de agenţiile de evaluare financiară cu un grup de ţări din care fac parte statele baltice şi Bulgaria, dar reprezentantul IBR consideră că situaţia pieţei locale este „cu totul şi cu totul specifică“.

Riscurile inflaţioniste din zona euro continuă să scadă

Riscurile inflaţioniste în zona euro au continuat să scadă, dar este imperativă evitarea unui al doilea val de efecte negative asupra preţurilor şi salariilor, potrivit unui buletin săptămânal al Băncii Centrale Europene (BCE), preluat de Reuters. „Rămâne imperativă evitarea unui al doilea rând de efecte la scară largă asupra preţurilor şi salariilor. Menţinerea aşteptărilor privind inflaţia în linie cu obiectivele noastre şi asigurarea stabilităţii preţurilor pe termen mediu vor susţine dezvoltarea durabilă şi numărul locurilor de muncă, ceea ce va contribui la stabilitatea financiară“, se arată în buletin. „Încetinirea avansului economic şi scăderea preţului petrolului au început să reducă presiunile inflaţioniste în ultimele săptămâni“, a declarat Erkki Liikanen, membru al consiliului guvernator al BCE.