Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Pe scurt
România este extrem de vulnerabilă la criza financiară mondială
România este una dintre cele mai vulnerabile ţări la turbulenţele financiare internaţionale, potrivit ultimei prognoze a specialiştilor de la Economist Intelligence Unit. Analiştii îl contrazic astfel pe premierul Tăriceanu care spunea că ţara noastră nu va fi afectată de criza mondială. România va avea un deficit de cont curent de peste 10% până în 2013. Acesta va fi alimentat de creşterea economică şi, mai ales, de accelerarea consumului intern, se arată în cea mai recentă prognoză globală realizată de specialiştii de la Economist Intelligence Unit. Avertizările sunt similare celor cuprinse în ediţiile anterioare ale prognozelor instituţiei. Economiştii avertizează că finanţarea prin fluxurile de investiţii străine directe va deveni din ce în ce mai dificilă, pe măsură ce privatizările se vor termina. Un alt punct slab identificat de economişti se referă la deprecierea monedei naţionale. Economiştii au un ton şi mai pesimist în ceea ce priveşte economiile Statelor Unite, Japoniei şi ale statelor din zona euro, pe fondul turbulenţelor financiare internaţionale. Analiştii notează că economia mondială va încetini semnificativ, iar riscurile rămân ridicate. Pensiile private se duc în obligaţiuni, depozite, titluri de stat şi bursă Obligaţiunile corporative,depozitele, titlurile de stat şi bursa sunt variantele pe care Aviva Fond de Pensii le are la îndemână pentru a-şi plasa banii. Potrivit datelor publicate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), fondurile de pensii private obligatorii şi-au redus expunerea pe acţiuni la 4,2%, la sfârşitul lunii august, faţă de 5,6% cu o lună în urmă. Debutul sistemului de pensii private are loc într-o perioadă în care efectele crizei americane se resimt tot mai profund pe pieţele financiare. După patru luni de investire pe pieţele financiare, fondurile de pensii obligatorii şi-au plasat activele în principal în titluri şi obligaţiuni şi depozite bancare. Pe piaţa de capital fac bani cei care sunt foarte atenţi la piaţă în acest moment şi care exploatează volatilitatea preţului acţiunilor. „Fondurile de pensii s-au orientat spre obligaţiunile corporative, spre depozite, care sunt remunerate destul de bine şi, evident, grosul plasamentelor sunt titlurile de stat, pentru că aşa prevede legislaţia în acest moment“ a explicat Eugen Voicu, preşedinte Aviva. 100 de milioane de euro pentru microîntreprinderi Începând de ieri, toate persoanele care vor să investească în microîntreprinderi sau activităţi turistice pot primi ajutor din partea Uniunii Europene. Potrivit unui comunicat trimis de Ministerul Agriculturii, toţi cei interesaţi trebuie să trimită cereri de proiecte până pe 30 octombrie. Uniunea Europeană a alocat pentru România fonduri în valoare de aproape 100 de milioane de euro. Tot 100 de milioane de euro reprezintă şi fondurile alocate pentru încurajarea activităţilor turistice. Suma maximă nerambursabilă care poate fi acordată pentru finanţarea unui proiect este de 200 de mii de euro.