Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Pe scurt

Pe scurt

Data: 29 August 2008

100 de milioane de lei pentru infrastructura afectată de inundaţii

Executivul a decis, în şedinţa de miercuri, alocarea sumei de 100 de milioane lei de la buget, pentru refacerea infrastructurii de transport afectată de inundaţii, a anunţat premierul Călin Popescu-Tăriceanu, după şedinţa de Guvern. Fondurile vor fi folosite pentru refacerea drumurilor comunale, judeţene, podurilor, podeţelor şi reţelelor de canalizare, a precizat prim-ministrul. „Suma pe care am aprobat-o astăzi pentru refacerea infrastructurii este de 100 de milioane de lei, iar repartizarea se va face în funcţie de priorităţile stabilite la nivel local“, a afirmat şeful Executivului. Potrivit prim-ministrului, judeţele care vor beneficia de aceste sume sunt cele afectate de inundaţiile din iulie, respectiv Suceava, Neamţ, Botoşani, Maramureş şi Harghita. La jumătatea acestei luni, premierul Tăriceanu a anunţat în plenul Camerei Deputaţilor că inundaţiile au afectat 84,8 kilometri de diguri, şase baraje, 37 de kilometri de drumuri naţionale şi 363 de poduri.

Două miliarde de dolari pentru un depozit de deşeuri nucleare

Depozitul geologic pentru combustibil nuclear uzat are ca termen de realizare anul 2055 şi va costa peste două miliarde de dolari, a declarat ieri, pentru Agerpres, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Deşeuri Radioactive (ANDRAD), Gheorghe Ioniţă. În prezent, nici o ţară din lume nu are un astfel de depozit geologic (de mare adâncime), iar primul ar putea fi realizat de SUA în 2020, probabil cam în acelaşi timp cu Suedia şi Finlanda. ANDRAD urmează să dezvolte un program de cercetare privind conceptul de depozitare ecologică a combustibilului nuclear, crearea unui laborator subteran de cercetări în domeniu şi un program de cercetare-dezvoltare privind selectarea rocii gazdă şi a amplasamentului. Dobrogea este avută în vedere pentru realizarea acestui depozit datorită apropierii de generatorul de deşeuri - centrala de la Cernavodă - şi a faptului că depozitul poate fi construit în rocă granitică de şisturi verzi. Acest tip de rocă reprezintă însă o specificitate a României, care nu ar mai putea beneficia astfel de prea multă experienţă internaţională în domeniu.

Preţul lucrărilor de construcţii va scădea în perioada august-octombrie

Preţurile lucrărilor de construcţii se vor stabiliza în perioada august-octombrie (sold conjunctural de Â37%), potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS). Conform estimărilor din luna august 2008, în activitatea de construcţii se va înregistra o tendinţă de creştere a volumului producţiei (sold conjunctural Â16%), corelată cu cea a stocului de contracte şi comenzi (sold conjunctural Â15%). Pe ansamblul sectorului se preconizează o tendinţă de stabilitate pentru numărul de salariaţi. Potrivit INS, volumul lucrărilor de construcţii a crescut în termeni reali cu 33,2% în primul semestru din 2008, comparativ cu perioada corespunzătoare a anului precedent. Indicii lucrărilor de construcţii au crescut în luna iunie 2008, faţă de luna precedentă, cu 19%. Comparativ cu luna corespunzătoare din anul 2007, valoarea lucrărilor de construcţii a crescut în termeni reali cu 33,9%.