Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Pe scurt

Pe scurt

Data: 28 August 2008

Românii s-au împrumutat mai puţin şi au economisit mai mult

Românii s-au împrumutat cu mai multă grijă în ultimul an. În plus, au devenit şi mai chibzuiţi cu banii, astfel că au reuşit să economisească - în bănci - aproximativ 6 miliarde de euro. Asta înseamnă că, teoretic, fiecare familie a pus deoparte, lunar, cam 50 de euro. Vara trecută, când toate băncile îşi relaxaseră condiţiile de creditare, clienţii luau împrumuturi pe bandă rulantă. De atunci, pofta pentru credite, mai ales pentru cele în valută, a început să scadă constant. Bancherii spun că, până la finalul anului, această tendinţă va continua. În schimb, tot mai mulţi români se gândesc la ziua de mâine şi economisesc mai mult. Depozitele bancare ale populaţiei au crescut, luna trecută, cu aproximativ 23 de miliarde de lei. În medie, asta înseamnă că fiecare familie din România ar pune deoparte cam 50 de euro pe lună. Asta în teorie, pentu că unii economisesc zeci de mii de euro, iar alţii - deloc. Creşterea dobânzilor i-a ademenit însă pe mulţi să lase banii în bănci. Creşterea depozitelor şi scăderea creditelor au efecte şi asupra pieţei imobiliare. Scad preţurile la apartamente, scade şi cererea de locuinţe. Iar cei care mai au bani de investit stau în aşteptare.

Sume suplimentare de peste trei miliarde de lei, atrase la buget de ANAF

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a atras la buget sume suplimentare de peste 3,166 miliarde de lei, în urma inspecţiilor fiscale efectuate în primul semestru din 2008, mai mult cu 118% decât în perioada similară din 2007, conform datelor furnizate de ANAF. Diferenţele de impozite, taxe şi contribuţii au însumat 2,028 miliarde de lei, iar penalităţile aferente au totalizat 1,138 miliarde de lei. De asemenea, Fiscul a confiscat bunuri şi sume în valoare totală de 31,1 milioane de lei şi a aplicat 20.142 amenzi contravenţionale în sumă de 39,1 milioane de lei. Cele mai mari sume suplimentare stabilite de inspectorii fiscali au fost în domeniul construcţiilor - 231,3 milioane de lei, jocurilor de noroc şi pariurilor - 154,2 milioane de lei, lemnului - 81,8 milioane de lei, comerţului cu ridicata al cerealelor, morărit şi panificaţie - 81,5 milioane de lei, comercializării legumelor şi fructelor - 76 milioane de lei şi al deşeurilor şi materialelor reciclabile - 73 de milioane de lei.

2008, un an bun pentru viticultură

Producţia de struguri pentru vin ar putea depăşi 1,1 milioane de tone în 2008, peste nivelul înregistrat în 2007, de aproximativ 1,04 milioane tone, a declarat pentru directorul general în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale /MADR/, Cornel Dicu. „Deşi recoltatul strugurilor timpurii va începe abia după 15 septembrie, estimăm pentru acest an o producţie mult mai bună decât în 2007, cu toate că viticultorii au înregistrat costuri mai mari cu 20% în acest an“, a precizat Dicu. Acesta a mai adăugat că anul 2008 pentru viticultură nu a fost unul uşor, întrucât umiditatea şi căldura excesivă au condus la efectuarea mai multor tratamente fitosanitare pentru viţa-de-vie, dar şi pentru întreţinerea solului. Potrivit sursei citate, în cazul unei recolte de peste 1,1 milioane de tone de struguri pentru vin, producţia de vin în 2008 ar putea depăşi şase milioane hectolitri /hl/.