Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Pe scurt
Ministerul Agriculturii vrea reluarea programului „Fermierul“
Programul Fermierul ar putea fi reluat cel mai târziu în luna august, a anunţat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Dacian Cioloş. Pentru creşterea capacităţii de stocare a cerealelor în ferme, o parte din sumele alocate prin program ar putea fi destinate investiţiilor în construcţia şi modernizarea silozurilor, atât pentru investiţii individuale, cât şi pentru investiţii propuse de forme asociative cu caracter economic ale fermierilor. Prin programul „fermierul“ se doreşte sprijinirea celor care doresc să acceseze fonduri europene. Fondurile trebuie să contribuie la modernizarea agriculturii, în aşa fel încât aceasta să devină competitivă. O pondere mare a cheltuielilor din agricultură trebuie să meargă pe investiţii şi nu pe subvenţii, pentru că o abordare cum a fost cea de până în anul 2005, bazată preponderent pe subvenţii, nu permitea realizarea de investiţii. Prin această alocare, cei interesaţi vor avea la dispoziţie fondurile necesare pentru partea de cofinanţare sau de acoperire a costurilor legate de întocmirea documentaţiilor tehnico-economice necesare acordării de credite sau granturi pentru programele agricole. Controale la distribuitorii de cereale Serviciile europene din domeniul concurenţei au efectuat o serie de inspecţii-surpriză la mai mulţi distribuitori de cereale, bănuiţi de înţelegeri care ar fi putut avea un impact asupra preţurilor, a anunţat Comisia Europeană, transmite AFP. Numele societăţilor vizate de aceste inspecţii nu au fost dezvăluite. Comisia Europenă susţine că a avut motive să creadă că grupurile vizate ar fi încălcat regulile europene în materie de înţelegeri anticoncurenţiale. În ultimele luni, Comisia Europeană a întărit supravegherea preţurilor alimentare, în condiţiile în care inflaţia în zona euro a atins un nivel record, de patru procente în luna iunie, pe fondul creşterii explozive a preţurilor la energie şi produse alimentare. Agricultura tradiţională, „reinventată“ de africani Odată cu accentuarea crizei alimentelor pe plan mondial, autorităţile din Africa de Sud se reîntorc la o veche soluţie, cred ei, şi anume la agricultura tradiţională, bazată pe culturile specifice acestei zone, în paralel cu reducerea importului de alimente, informează National Geografic. „O parte semnificativă din suprafaţa ţării constă în zone rurale înconjurate de sate. Putem investi orice sumă de bani necesară reluării practicilor agricole, care să-i ajute pe fermierii săraci să-şi producă măcar propriile alimente necesare traiului de zi cu zi“, a declarat Trevor Manuel, ministrul de Finanţe al Africii de Sud. Preţul alimentelor a crescut, în ultimele 12 luni, cu peste 15,3% pentru alimentele de bază, în timp ce preţurile pentru carne şi uleiuri naturale s-au ridicat cu 52%. „Uleiul pentru gătit a crescut, într-un singur an, de la 1,70 dolari litrul, la 5,30 dolari“, confirmă ministrul Trevor Manuel.