Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Pe scurt

Pe scurt

Data: 06 Iunie 2008

Comisia Europeană a marcat „Săptămâna verde“

Astăzi s-au încheiat manifestările desfăşurate la Bruxelles şi dedicate Săptămânii verzi. Dezbaterile pe teme ecologice s-au desfăşurat sub deviza „Planeta Pământ este unică, să o preţuim!“. Resursele naturale, gestionarea deşeurilor, producţia şi consumul au fost doar câteva dintre subiectele aflate pe agenda Săptămânii verzi, organizată în perioada 3-6 iunie. Mii de participanţi sunt aşteptaţi la acest eveniment, aflat la cea de-a opta ediţie. Timp de patru zile, reprezentanţi ai societăţii civile, ai mediului de afaceri şi ai autorităţilor publice au făcut schimb de cunoştinţe şi de experienţă, în încercarea de a găsi răspunsuri la câteva întrebări fundamentale. Principiul dezvoltării durabile a reprezentat ideea centrală a unui plan de acţiune pe care Comisia îl va publica cu ocazia săptămânii verzi, domeniile vizate fiind, în mod special, producţia, consumul şi politica industrială. Au fost acordate premii europene întreprinderilor care s-au dovedit a fi cele mai inovatoare în domeniul protecţiei mediului.

Frattini pledează pentru oprirea valurilor de extindere

Ministrul italian de Externe, Franco Frattini, a pledat pentru menţinerea unor graniţe ale Europei şi oprirea valurilor de extindere. „Europa trebuie să aibă graniţe. Nu ne putem gândi la o lărgire care să nu mai aibă sfârşit“, a declarat şeful diplomaţiei italiene, citat de ANSA. Fostul comisar european şi-a exprimat speranţa că va exista „o amplă înţelegere în Parlament cu privire la pachetul de legi privind siguranţa publică, o înţelegere care să cuprindă şi partide din opoziţie“, informează ANSA. „Am înţeles deja că formaţiunea «Italia dei Valori», condusă de Antonio Di Pietro, este favorabilă unor măsuri riguroase“, a mai spus ministrul, arătând că măsurile adoptate de guvernul italian privind imigraţia ilegală sunt unele „deschise, nu blindate“.

Europenii, mari consumatori de energie

Cetăţenii europeni reprezintă doar 7% din populaţia globului, dar consumă 15% din energia mondială, 15% din producţia mondială de carne şi 24% din hârtia produsă în lume, a declarat profesorul Jacqueline MCGlade, directorul executiv al Agenţiei europene pentru Mediu (EEA). „Cheltuielile pentru consumul casnic au crescut în UE în ultimii 15 ani cu 25%, pe măsură ce europenii au cheltuit tot mai mult pe transport, comunicare, locuinţe, relaxare, sănătate şi educaţie“, a explicat directorul EEA. „Trebuie să oprim această creştere“, a adăugat acesta. Rapoarte ale EEA şi Comisia Europeană arată că mâncarea şi băutura, locuinţele (incluzând consumul de energie şi construcţiile) şi mobilitatea sunt responsabile pentru două treimi dintre presiunile ecologice din Europa. „Este necesară o combinaţie de strategii mai ambiţioase pentru a pune consumul pe o direcţie mai sustenabilă“, a declarat aceasta. Declaraţiile au fost făcute în deschiderea Săptămânii Verzi 2008 de la Bruxelles, care a adunat peste 2.000 de experţi din domeniul ştiinţei, ONG-urilor, companiilor şi legislatori din UE.