Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Pe scurt

Pe scurt

Data: 06 Mai 2008

CEC şi-a lansat noua identitate

Casa de Economii şi Consemnaţiuni, cea mai veche bancă din România, cu o istorie de 144 de ani, şi-a lansat ieri noua identitate, un blazon verde cu frunză de stejar, în mijlocul sintagmei CEC Bank. Lansarea noii identităţi a CEC a avut loc în prezenţa premierului Călin Popescu-Tăriceanu, a guvernatorului Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, şi a ministrului Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian. CEC, lansată în 1864, este singura instituţie financiară din România la care statul este acţionar unic majoritar, după suspendarea procesului de privatizare, în decembrie 2005. Banca se află în proces de reorganizare de peste doi ani, iar aceasta trebuie să se încheie cu schimbarea imaginii băncii. Banca îşi menţine numele, unul dintre cele mai cunoscute branduri româneşti. Instituţia financiară are o reţea de 1.400 de unităţi. CEC se va concentra, în principal, pe realizarea obiectivelor strategice anunţate pentru faza întâi de dezvoltare, până în 2009, şi anume, modernizarea şi eficientizarea băncii. Un accent deosebit va fi pus pe creşterea calităţii serviciilor oferite clienţilor, afirma preşedintele băncii, Radu Graţian Gheţea.

Noi taxe pentru camioane

Companiile de transport ar trebui să îşi bugeteze mai mulţi bani pentru taxe şi amenzi în cazul în care se va aproba un proiect legislativ al Comisiei Europene. Documentul se referă la transportatorii care deţin camioane de peste 3,5 tone şi care ar urma să plătească noi taxe pentru poluare atmosferică, pentru zgomote şi pentru ambuteiajele pe care le produc. „Poluatorul plăteşte!“ acesta este principiul care va acţiona şi în cazul camioanelor care tranzitează spaţiul Uniunii Europene. La Bruxelles se discută un nou proiect legislativ care ar terbui să reducă emisiile de gaze cu 20% în următorii 12 ani. Pentru realizarea acestui obiectiv, Comisia Europeană va îndemna companiile de profil să investească în camioane mai puţin poluante, şi va promova mijloacele de transport mai ecologice, cum ar fi trenurile sau navigaţia pe distanţe lungi. Companiile de transport marfă vor plăti o serie de taxe noi pentru pagubele aduse culturilor agricole şi ecosistemului. Gradul de poluare al camionului, zgomotele pe care le produce, precum şi ambuteiajele pe care le creează în trafic vor fi plătite scump. Formulele de calcul vor ţine cont de mai mulţi parametri, precum tipul vehiculului şi ruta aleasă, kilometri parcurşi, gradul de poluare, densitatea populaţiei în zonele respective sau orele de circulaţie. Noul proiect legislativ mizează pe tehnologia electronică sau prin satelit şi vizează exclusiv camioanele cu o capacitate de peste 3,5 tone. Momentan, utilizarea taxelor pentru autoturismele grele este strict rezervată costurilor de construcţie şi întreţinere a drumurilor, potrivit unei legi în vigoare de 15 ani, denumită „Directiva Eurovigneta“ şi care a fost făcută pentru a limita eventualele abuzuri tarifare.