Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Pe scurt
Ajutoare de stat pentru 2.000 de firme
Suma de peste 122 de milioane de euro va fi alocată întreprinderilor mici şi mijlocii în perioada 2007-2013, sub forma unei scheme de ajutor de stat regional pentru investiţii, potrivit informaţiilor publicate de Ministerul pentru IMM, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale (MIMMCTPL). Schema de ajutor de stat va fi implementată în cadrul Programului Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice“. Potrivit estimărilor acestui proiect, de sprijinul financiar vor beneficia până la 2.000 de firme. Valoarea maximă a finanţării acordate reprezintă 60% din totalul costurilor eligibile, în cazul întreprinderilor mici din Regiunea Bucureşti-Ilfov, şi 70% - pentru cele din restul regiunilor. Pentru întreprinderile mijlocii, valoarea este de 50%, pentru cele din Bucureşti-Ilfov şi de 60%, pentru cele din restul regiunilor. Ajutorul va fi acordat pentru investiţii iniţiale precum noi amplasamente de producţie, extinderea unui amplasament de producţie deja existent, diversificarea producţiei sau schimbarea fundamentală a procesului de producţie. Valoarea maximă a finanţării nerambursabile ce poate fi solicitată pentru un proiect nu poate depăşi 1,5 milioane de euro, echivalentul în lei. În cazul proiectelor în care se solicită finanţare nerambursabilă mai mare de 1,5 milioane de euro, echivalentul în lei, solicitantul va acoperi valoarea cheltuielilor eligibile care depăşesc ajutorul de stat şi valoarea cheltuielilor neeligibile şi a celor conexe. 22.000 de locuri de muncă libere la nivel naţional Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă oferă 21.985 de locuri de muncă vacante, în săptămâna 27 martie-3 aprilie, informează un comunicat al ANOFM. La nivel naţional, persoanelor cu studii superioare le sunt oferite 1.236 de locuri de muncă, cele mai multe fiind adresate inginerilor (485). Se caută ingineri în construcţii civile, industriale şi agricole (93), ingineri mecanici (64), ingineri reţele electrice (26), ingineri electrotehnişti (19), ingineri producţie (16), ingineri tehnologi metalurgi (7), ingineri textile, pielărie (6), ingineri maşini unelte (4), ingineri geologi (3). Oferta mai include posturi de asistenţi medicali generalişti (145), contabili (98), inspectori de specialitate în administraţia publică (50), consilieri în economie generală (28), consilieri juridici (22), directori de vânzări (12), chimişti (10), educatoare (8), medici de medicină generală (6), directori executivi de bancă (2), logopezi (1) etc. De asemenea, mai sunt oferite locuri de muncă pentru numeroase alte ocupaţii, precum: şofer autobuz (96), infirmieră (90), cameristă (83), gestionar depozit (79), brutar (60), agent vânzări (58), patiser (46), secretara (42), macelar (37), comisioner (30), floricultor (26), dispecer (19), programator (17), asistent farmacist (14), arhivar (9), analist (6), manager zonă (5), topograf (2). Oferta de locuri de muncă este diversificată, iar persoanele interesate se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă sau pot accesa site-ul ANOFM.