Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Pe scurt
CFR închiriază două mii de kilometri de cale ferată
CFR va organiza licitaţii pentru închirierea a circa 2.000 de kilometri de cale ferată neinteroperabilă în 2008, în urma promovării unui act normativ care să reglementeze organizarea unei licitaţii la Bursa Română de Mărfuri, a declarat directorul general al CFR SA, Constantin Manea. „În urma unei Hotărâri de Guvern din 2004 au fost scoase la licitaţie circa 3.000 de kilometri, dar numai o treime din acestea au fost închiriate, aşa că, în 2008 este posibil să fie scoase la licitaţie şi restul secţiilor de circulaţie deoarece am primit destul de multe cereri în acest sens“, a spus directorul CFR. Cei mai mulţi kilometri de cale ferată de mică importanţă ce vor fi scoase la licitaţie sunt la Regionala Timişoara, cu o lungime totală de 682 de kilometri, urmată de Regionala Iaşi - 498 de kilometri, Regionala Cluj - 210 kilometri şi Regionala Bucureşti - 127 de kilometri. „Companiile care primesc spre închiriere aceste secţii sunt obligate şi să le întreţină, astfel încât la finalizarea contractelor să predea liniile în aceeaşi stare tehnică“, a explicat Constantin Manea. 1,2 miliarde de lei de la muncitorii români plecaţi în străinătate Românii care muncesc în străinătate şi se vor întoarce acasă de sărbătorile de Crăciun ar urma să aducă peste un miliard de euro, au apreciat, marţi seară, oficiali ai BNR, într-o dezbatere televizată. „Ne aşteptăm ca în luna decembrie să intre în România 1,2 miliarde de euro, proveniţi de la muncitorii români din străinătate“, a declarat Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR. Aceste sume pot influenţa nivelul inflaţiei dacă se duc în consum, consideră acesta. Vasilescu apreciază că şi intrările de valută de la muncitorii din străinătate, şi nu doar investiţiile, pot finanţa deficitul de cont curent al României, care a depăşit 14 miliarde de euro. „Când vom trage linia şi vom socoti, în ianuarie, vom vedea că în 2007 au intrat în România, de la muncitorii români din străinătate, între 7,3 - 7,4 miliarde de euro“, a arătat consilierul Vasilescu. Protest al taximetriştilor şi al patronilor din taximetrie Taximetriştii licenţiaţi, dar care lucrează prin firmele de taxi, s-au întâlnit ieri la Sala Polivalentă din Capitală, pentru a stabili modul de acţiune faţă de îngrădirea libertăţii de a-şi exercita profesia. Ieri dimineaţă circa 100 de taximetrişti au protestat în faţa Ministerului Internelor şi Reformei Administrative şi au obţinut promisiunea că Normele metodologice la Legea taximetriei vor fi publicate. „În data de 26 noiembrie 2007, pe site-ul Ministerului Transporturilor a apărut Proiectul de Norme privind atestarea profesională a conducătorilor auto care efectuează transport de persoane în regim de taxi sau transport în regim de închiriere şi agrearea autovehiculelor care efectuează transport în regim de taxi, proiect care reactualizează Normele metodologice de aplicare a legii nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, cu modificările şi completările ulterioare“, susţine preşedintele Asociaţiei Naţionale a Patronatului Operatorilor de Transport în Regim de Taxi (ANPOTRT), Remus Nedelcu.