Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Pe scurt
Ministerele vor primi suplimentar bani, dar cu anumite condiţii
Ministerele care nu şi-au cheltuit banii alocaţi până în prezent nu vor primi fonduri suplimentare la a doua rectificare bugetară, din noiembrie, a arătat ieri, ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, în seminarul „Pieţe financiare în România europeană“. „Ieri am solicitat ministerelor să-şi precizeze poziţia legată de proiecţia bugetară pentru sfârşitul anului. Sunt ministere care nu au cheltuit decât o parte din sumele alocate“, a explicat Vosganian. Potrivit lui Vosganian, deficitul de maxim 1,2% anunţat pentru finele anului este rezultatul „limitării cheltuielilor în anumite domenii“. „Este vorba despre fondul de salarii (nu au fost ocupate unele dintre locurile vacante), de bunuri şi servicii, în sensul că am fost mai riguroşi cu achiziţia de aparate de aer condiţionat, computere sau alte bunuri, dar şi de unele investiţii, pentru care vor fi alocate fonduri anul viitor“, a explicat ministrul. Vosganian a precizat că o parte din veniturile din privatizări vor fi direcţionate către investiţii în unele regiuni mai sărace. „Am vorbit deja cu ministrul Transporturilor cu cel al Dezvoltării pentru alocarea de investiţii în zonele rurale şi în unele proiecte de investiţii în curs“, a mai spus Vosganian. Guvernul va realiza o rectificare bugetară în luna noiembrie, a treia din acest an, după centralizarea datelor pe zece luni şi ajustarea programelor de cheltuieli fiscale, a declarat ministrul Finanţelor, Varujan Vosganian. Rusia, cea mai mare piaţă de consum din Europa Rusia, cel mai mare exportator de energie din lume, va trece, până la finele anului viitor, în faţa Germaniei, devenind cea mai mare piaţă de consum din Europa, au estimat ieri analiştii de la Troika Dialog, citaţi de Bloomberg. La sfârşitul lui 2008, un număr de aproximativ 85 de milioane de consumatori ruşi vor avea venituri suficiente la dispoziţie pentru a-şi permite „nu numai produse ieftine de genul bere şi sucuri de fructe ci şi produse mai scumpe de genul telefoane mobile şi maşini de spălat. Chiar dacă nu toţi îşi petrec vacanţele în Italia, ei au caracteristicile unei clase mijlocii, cu toate implicaţiile sociale şi politice care decurg de aici“, a apreciat Kingsmill Bond, şeful Departamentului de strategie de la Troika Dialog. Economia rusă a intrat în al nouălea an consecutiv de creştere şi, în primele nouă luni ale lui 2007, a înregistrat o creştere a produsului intern brut (PIB) de 7,4 procente, beneficiind de veniturile rezultate de pe urma exporturilor de ţiţei şi gaze naturale. Creşterea salariilor i-a determinat pe comercianţi, inclusiv grupurile care oferă mărfuri de lux, precum Louis Vuitton SA sau PPR SA, proprietarul Gucci Group, să-şi deschidă magazine în Rusia. Potrivit datelor furnizate de Serviciul Federal de Statistică, în perioada septembrie 2006-septembrie 2007, salariile au crescut cu 14 procente, ajungând la o medie lunară de 13.801 ruble (558 dolari). În aceeaşi perioadă, veniturile reale au crescut cu 13,5%.