Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Pe scurt

Pe scurt

Data: 10 Septembrie 2007

Credite pentru studenţi în noua Lege a învăţământului

Ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, a declarat că a propus introducerea, în legea privind învăţământul superior, înfiinţarea unei Agenţii de Credite pentru Studenţi, prin care tinerii să îşi poată suporta cheltuielile de studii. Potrivit lui Adomniţei, banii împrumutaţi ar trebui returnaţi Agenţiei după finalizarea studiilor şi găsirea unui loc de muncă. „Am introdus în această lege o noutate cu referire la Agenţia de Credite pentru Studenţi, care va fi înfiinţată într-un viitor apropiat şi care se va ocupa de sprijinirea financiară a studenţilor“, a declarat Adomniţei. El spune că participanţi la negocieri din partea studenţilor, rectorilor şi sindicatelor au fost de acord cu acest lucru şi aceasta ar putea fi înfiinţată în curând. Cristian Adomniţei crede că prin această agenţie se va putea oferi sprijin financiar studenţilor pentru a putea studia în marile oraşe şi care nu îşi permit cheltuieli prea mari. El a explicat că banii ar putea fi daţi nu atât pentru taxa la facultate, cât pentru chiria, îmbrăcămintea, hrana şi alte cheltuieli pe care un student, care nu are alt suport, nu şi le poate permite. Studentul va putea ulterior, după finalizarea studiilor şi găsirea uui loc de muncă, să înceapă achitarea creditului, lucru care, în opinia lui Adomniţei, va atrage tot mai mulţi tineri să studieze în ţara noastră. Astfel, studenţii vor avea posibilitatea să studieze pe banii proprii, fără a mai fi nevoiţi să apeleze la ajutorul părinţilor.

Agricultura şi impozitele au temperat creşterea economică

Ponderea serviciilor în produsul intern brut pe primul semestru al acestui an a depăşit 50%, acestea devenind astfel principalul susţinător al creşterii economice, a precizat, vineri, preşedintele Institutului Naţional de Statistică (INS), Virgil Voineagu. Pe lângă servicii, un impact pozitiv în evoluţia economică a României pe primul semestru l-au mai avut construcţiile şi industria. Pe cel de-al doilea trimestru al acestui an, PIB-ul României a afişat o creştere de 5,6%, iar pe primul semestru de 5,8%, a mai precizat Voineagu. În ceea ce priveşte ponderea deţinută în creşterea PIB-ului, serviciile au contribuit cu 3,2 procente, construcţiile cu 1,7%, iar industria cu 1,6 procente. În schimb, impozitele nete pe produs au reprezentat -0,5%, iar agricultura a tras în jos creşterea economică cu 0,2%, la nivelul agriculturii înregistrându-se o scădere de până la 20%. Cel mai mare avans în primul semestru s-a înregistrat în construcţii, de 31,6%, faţă de primele şase luni din 2006. Valoarea adăugată brută din sectorul serviciilor a urcat cu 6,3%, industria a afişat un plus de 5,9%, în timp ce valoarea adăugată în sectorul agricol a scăzut cu 6,1%, iar impozitele nete pe produs s-au diminuat cu 4,2%. Pe partea de utilizare a PIB, cererea internă şi-a continuat în primul semestru avansul într-un ritm susţinut, de 12,8%, faţă de prima jumătate a anului trecut, susţinută de creşterea consumului individual al populaţiei cu 11%.