Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Pe scurt

Pe scurt

Data: 07 Septembrie 2007

Aviaţia israeliană a bombardat ţinte siriene

Aviaţia israeliană a bombardat, ieri dimineaţă, ţinte siriene, fără să provoace pagube sau victime, a anunţat agenţia oficială de ştiri siriană. Apărarea antiaeriană siriană a deschis focul asupra avioanelor israeliene, care au intrat în spaţiul aerian al Siriei după miezul nopţii, a adăugat sursa citată. Martori oculari au relatat că au auzit zgomotul făcut de cel puţin 5 avioane deasupra zonei Tal al-Abiad, aflată la graniţa Siriei cu Turcia, la aproximativ 160 de kilometri nord de oraşul sirian Rakka, şi au afirmat că aparatele s-au îndreptat apoi spre sud. Armata israeliană nu a comentat informaţia. Israelul a cerut însă Siriei în repetate rânduri să pună capăt sprijinului acordat grupărilor palestiniene şi mişcării libaneze Hezbollah. Siria a anunţat ultima dată că a deschis focul asupra unor avioane israeliene în iunie 2006, când aviaţia israeliană a survolat reşedinţa de vară a preşedintelui Bashar al-Assad.

Bombardierele ruseşti sperie Europa

Bombardiere ruseşti au fost reperate ieri în Atlanticul de Nord, provocând trimiterea urgentă în zonă a unor interceptoare norvegiene şi britanice. Opt bombardiere strategice de tip TU-95 „Ursul“ au fost observate în spaţiul internaţional al Mării Barenţ în cursul dimineţii de ieri, a precizat un colonel norvegian. Miercuri, purtătorul de cuvânt al comandantului şef al forţelor aeriene ruse, colonelul Aleksandr Drobicevski, a anunţat că bombardiere strategice ruse TU-95MC vor reîncepe de joi zboruri de patrulare în regiuni îndepărtate geografic, la 15 ani de la întreruperea lor. Potrivit Moscovei, patrulele aeriene vor fi desfăşurate în regiuni-cheie pentru interesele economice ale Rusiei, indica liderul de la Kremlin. Motivul oficial al acestor măsuri spectaculoase este legat de ameninţările pe care Rusia le simte la adresa securităţii sale din partea altor puteri militare.

Extremiştii islamişti urăsc hainele occidentale

O grupare de militanţi islamişti pakistanezi a aruncat în aer, ieri, atelierul unui croitor care producea îmbrăcăminte occidentală. Explozia a provocat pagube la încă două magazine situate în apropiere, însă nimeni nu a fost rănit, în satul Kasi, regiunea tribală Bajur. Sursa a declarat că militanţii îl avertizaseră recent pe croitor să nu mai coase haine în stil occidental, deoarece aceasta - în opinia lor - contravine Islamului. Magazinele cu articole muzicale şi frizeriile în care unii clienţi cer să fie bărbieriţi au devenit ţinte predilecte ale islamiştilor, iar hotelurile au fost avertizate să elimine televizoarele.

Nepal: avioanele se repară cu sacrificări de capre

Compania aeriană de stat nepaleză a sacrificat două capre în speranţa că acest lucru îi va îndupleca pe zei să rezolve problemele tehnice apărute la unul dintre avioanele sale. Săptămâna trecută, unul din cele două aparate Boeing 757 ale întreprinderii de stat a fost reţinut la sol pentru reparaţii, compania fiind nevoită din acest motiv să suspende mai multe curse aeriene. Curios este faptul că sacrificarea unor animale pentru a obţine succese şi binecuvântare este o tradiţie frecventă în zonă. Un fotoreporter a publicat în ziarul „Kantipur“ o imagine în care cele două capre sacrificate apăreau fotografiate în faţa avionului avariat. Ziaristul a fost reţinut apoi câteva ore pentru vina de a fi fotografiat într-o zonă interzisă.