Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Pe scurt
România va avea cel mai mare viaduct din Europa
Cel mai mare viaduct din estul Europei, cu o lungime de 1,8 kilometri, va fi construit de compania Bechtel în apropierea localităţii Suplacu de Barcău de pe autostrada Transilvania, investiţia depăşind 60 de milioane de euro. „Acest viaduct nu era inclus în studiul de fezabilitate şi va creşte costurile cu circa 60 de milioane de euro, reprezentând valoarea lucrărilor. Oricum este cel mai mare viaduct din această zonă a Europei“, a spus directorul general al Companiei Naţionale de Autostrazi şi Drumuri Naţionale, Mihai Grecu. Oficialul a menţionat că tronsonul Suplacu de Barcău - Borş de pe autostrada Transilvania, o dată cu viaductul, va fi finalizat în 2009. De asemenea, Grecu a arătat că lucrările Bechtel avansează în ritmul stabilit cu autorităţile pe această porţiune, peste 13,5 milioane euro fiind plătite către constructori pentru lucrările aferente lunii mai. 300 de localităţi au rămas fără curent electric Un număr de 293 de localităţi din opt judeţe nu aveau curent electric ieri la ora 11, după ce, marţi dimineaţă erau afectate de oprirea alimentării cu energie 414 localităţi din zece judeţe. Potrivit unui comunicat al Electrica, localităţile afectate sunt din judeţele Brăila (9 localităţi), Buzău (57), Dâmboviţa (120), Prahova (67), Vrancea (30), Ilfov (7), Braşov (2) şi Harghita (o localitate). Oprirea alimentării cu energie electrică a fost cauzată de ploile abundente şi furtunile care au afectat reţelele de furnizare a energiei electrice. 105 echipe de intervenţie, aparţinând Electrica SA, s-au aflat în zonele afectate şi au lucrat pentru repunerea sub tensiune a 80 de linii electrice de medie tensiune şi pentru remedierea avariilor produse la 1.028 posturi de transformare. Până ieri se reuşise restabilirea alimentării cu energie electrică în aproximativ 30% din localităţile cu întreruperi. De asemenea, au fost repuse în funcţiune 22 de linii de medie tensiune şi 455 de posturi de transformare. Stocurile de cărbune pot asigura deficitul de energie cauzat de secetă Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a dat asigurări, ieri, că stocurile de cărbune ar putea asigura un eventual deficit de energie electrică cauzat de secetă, iar Hidroelectrica îşi va putea onora contractele prin cumpărarea de energie. Ministrul Economiei a spus că stocurile de cărbune sunt mai mari decât „este normal pentru această perioadă“, astfel încât, dacă ar apărea probleme în lunile august şi septembrie, energia poate fi asigurată. Vosganian a mai spus că în şedinţa de Guvern care va avea loc după întrunirea Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă va fi adoptat un proiect de hotărâre care prevede accelerarea exploatării cărbunelui, astfel încât să fie prevenită orice situaţie de criză în privinţa stocurilor. În ceea ce priveşte Hidroelectrica, ministrul a spus că societatea a restricţionat exporturile de energie şi există posibilitatea să cumpere curent pentru onorarea contractelor.