Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Pericol de inundaţii în judeţele Bacău, Botoşani, Galaţi, Harghita, Iaşi, Satu Mare şi Vaslui
Hidrologii au transmis, ieri, o avertizare de inundaţii valabilă până mâine, ora 16:00, menţinând Codul portocaliu pe Prut şi Crasna.
Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă al Ministerului Mediului a transmis avertizarea hidrologică, ieri-dimineaţă, către prefecturile Bacău, Botoşani, Galaţi, Harghita, Iaşi, Satu Mare, Vaslui (pentru Cod portocaliu) şi Bacău, Bistriţa, Buzău, Cluj, Braşov, Covasna, Harghita, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Suceava, Timiş şi Vrancea (Cod galben), se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Mediului şi Pădurilor. Hidrologii prevăd, pentru următoarele două zile, scurgeri de pe versanţi, torente, pâraie, cu efect de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri, cu depăşiri ale cotelor de inundaţie şi atenţie. Astfel, se menţine Codul portocaliu pe Prut, între sectorul Oroftiana-Radăuţi şi acumularea Stânca Costeşti, precum şi pe Crasna, în aval de staţia hidrometrică Domăneşti, în judeţul Satu Mare. Debitul râului Prut, la staţia Rădăuţi-Prut, este în creştere, ajungând, joi după-amiază, la 993 de metri cubi pe secundă, atingând 1.400 de metri cubi pe secundă în cursul dimineţii de ieri, fără a exista însă pericolul producerii unor inundaţii, spune Direcţia Apelor Prut Iaşi. Potrivit specialiştilor DAP Iaşi, măsurile dispuse la acumularea Stânca Costeşti permit preluarea unor eventuale viituri pe afluenţii Prutului, care sunt prognozate să apară pe sectorul Stânca Costeşti-Galaţi în următoarele două-trei zile. Prefectul judeţului Iaşi, Dragomir Tomaşeschi, a declarat, joi, că pericolul producerii unor inundaţii în judeţele Iaşi, Vaslui şi Galaţi, ca urmare a revărsării Prutului, a fost înlăturat, după ce în lacul de acumulare de la Stânca Costeşti, judeţul Botoşani, s-au făcut deversări controlate. Hidrologii au instituit, joi, Cod roşu de inundaţii pe râul Prut, pe sectorul Oroftiana-Radăuţi, şi Cod portocaliu pe sectorul Radăuţi-Stânca Costeşti, în judeţul Botoşani, unde până în 28 iunie s-ar putea produce creşteri de debite şi niveluri cu depăşiri ale cotelor de inundaţie şi de pericol. Un număr de 24 de persoane, între care şapte copii, şi peste 110 animale din localitatea Baranca din judeţul Botoşani au fost evacuate, în noaptea de miercuri spre joi, din zona inundabilă a râului Prut, ale cărui cote sunt în creştere continuă.