Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
„Perseverența” va căuta timp de doi ani urme de viață pe Marte
„Perseverance” (perseverența, în limba română), cel mai avansat laborator de astrobiologie trimis vreodată pe o altă planetă, a ajuns zilele trecute pe Marte pentru a căuta urme lăsate de microorganismele care ar fi populat în trecutul îndepărtat această planetă. NASA a descris „Perseverance” drept cea mai ambiţioasă dintre toate cele 20 de misiuni americane pe Marte, începând cu survolul sondei Mariner din 1965 şi până în prezent.
Joi seara, semnalele radio transmise în direct în întreaga lume de NASA’s Jet Propulsion Laboratory, din apropiere de Los Angeles, au confirmat faptul că roverul cu 6 roţi, de mărimea unui autoturism de teren, a supravieţuit periculoasei treceri prin atmosfera marţiană şi a ajuns cu bine în interiorul craterului Jezero, care în urmă cu 3 miliarde de ani era fundul unui lac.
Lansată pe 30 iulie 2020, „Perseverance” a călătorit prin spaţiu aproape 7 luni, străbătând 472 de milioane de kilometri, înainte de a pătrunde în atmosfera marţiană cu o viteză extraordinară, de 19.000 km/h. A urmat o procedură automată, extrem de riscantă, de coborâre, frânare şi asolizare, printr-o succesiune rapidă de manevre denumite de cei de la NASA „cele 7 minute de teroare” care nu are precedent în analele misiunilor spaţiale robotice.
Imediat după atingerea solului marţian, roverul a transmis primele imagini alb-negru de la suprafaţa planetei, care au avut nevoie de 11 minute pentru a ajunge pe Terra, semnalele radio fiind trimise prin intermediul unuia dintre sateliţii aflaţi pe orbita lui Marte.
Misiunea „Perseverance”, în care NASA a investit 2,7 miliarde de dolari, va dura 2 ani, timp în care va trebui să răspundă la întrebarea dacă pe Marte a existat viaţă în urmă cu aproximativ 3 miliarde de ani. Pe atunci, Marte era o planetă mult mai caldă şi umedă - condiţii esenţiale pentru apariţia şi evoluţia vieţii.
Oamenii de ştiinţă speră să identifice biosemnături ale unor vechi microorganisme marţiene în straturile de sedimente din care „Perseverance” va extrage mostre ce vor fi aduse pe Terra ulterior. Aceasta este şi prima misiune de culegere de mostre de sol de pe o altă planetă din istorie, scrie Reuters.
„Perseverance” are și rolul de a pregăti viitoarele misiuni cu echipaj uman pe Marte. Unul dintre dispozitivele cu care este dotat roverul este destinat extragerii oxigenului din moleculele de dioxid de carbon, gazul din care este alcătuită în mod preponderent atmosfera marţiană.
Dacă îşi va dovedi eficienţa, acest instrument, construit și testat în premieră, ar putea deveni vital pentru explorarea cu echipaj uman a planetei şi chiar pentru colonizarea ei.
„Este începutul unei noi ere”, declara administratorul asociat al NASA pentru ştiinţă, Thomas Zurbuchen, cu câteva ore înainte de istorica asolizare pe Marte a roverului „Perseverance”. (C. Z.)