Persoanele cu dizabilităţi au nevoie de acces la educaţie

Lipsa serviciilor de sprijin, lipsa cadrelor didactice specializate, dar şi a metodelor pedagogice adaptate reprezintă principalele motive care stau la baza nefrecventării cursurilor şcolare de către tinerii cu dizabilitate mintală gravă. Potrivit studiului realizat de Organizaţia Naţională a Persoanelor cu Handicap din România, tocmai pentru că nu au acces la educaţie, tinerii se integrează cu mare dificultate pe piaţa muncii.

Lipsa educaţiei constituie un obstacol major în calea integrării persoanelor cu dizabilităţi în viaţa socială, şi mai ales pe piaţa muncii. Un studiu al Organizaţiei Naţionale a Persoanelor cu Handicap din România în rândul tinerilor cu handicap mintal şi al familiilor acestora arată că jumătate dintre tinerii cu dizabilitate mintală gravă, dobândită înainte de 15 ani, nu au frecventat şcoala pentru că nu au găsit aici suficiente cadre didactice specializate şi nici metode adaptate. Lipsa accesului la educaţie reprezintă principala dificultate şi barieră cu care se confruntă aceste persoane atunci când încearcă să se integreze pe piaţa muncii. „Atât în cadrul studiului, cât şi pe baza dezbaterii naţionale organizate, a reieşit faptul că lipsa educaţiei încă constituie un obstacol major în calea integrării persoanelor cu dizabilităţi în viaţa socială, şi mai ales pe piaţa muncii. Populaţia chestionată are calificări mai slabe decât media naţională, iar numărul tinerilor respondenţi care nu au mers la şcoală este ridicat: 19% din cei chestionaţi, cu vârste cuprinse între 16 şi 29 de ani. Persoanele cu dizabilitate mintală gravă dobândită înainte de vârsta de 15 ani înregistrează un grad mai redus de frecventare a şcolilor (jumătate din ei nu au frecventat şcoala). Printre cei care au frecventat-o, mulţi au optat pentru cursurile de arte şi meserii“, se arată în studiu.

Astfel, respondenţii cu dizabilitate mintală evidenţiază în special lipsa metodelor pedagogice adaptate (33 la sută), a profesorilor specializaţi (25 la sută) şi lipsa structurilor sau a serviciilor de sprijin (21 la sută). O a doua barieră o reprezintă excluziunea de pe piaţa muncii, determinată de dizabilitate, atitudinile discriminatorii ale angajatorilor şi lipsa stimulentelor pentru angajarea persoanelor cu dizabilităţi. „Concluziile dezbaterii publice confirmă rezultatele studiului“, precizează iniţiatorii cercetării, care susţin că „dezvoltarea insuficientă a cadrului legislativ, necorelarea acestuia cu prevederile Convenţiei ONU şi lipsa unor facilităţi fiscale motivante pentru angajatori fac ca integrarea persoanelor cu dizabilităţi pe piaţa muncii să fie precară“. De exemplu, în ultimul semestru al anului 2013, doar 4,6% din cele 622.892 de persoane cu dizabilităţi aveau un loc de muncă. O soluţie pentru a veni în întâmpinarea persoanelor cu dizabilităţi este reprezentată de accesibilizarea educaţiei, a infrastructurii oraşului, dar şi a informaţiei, căreia i se adaugă modificarea cadrului legislativ în sensul acordării de facilităţi pentru angajatori şi schimbarea atitudinii cu privire la potenţialul şi abilităţile persoanelor cu dizabilităţi. Studiul a fost realizat în cadrul unui proiect cofinanţat din fonduri europene şi implementat de Organizaţia Naţională a Persoanelor cu Handicap din România şi partenerii săi.