Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Peste 4 miliarde de euro pentru extinderea infrastructurii de apă

Peste 4 miliarde de euro pentru extinderea infrastructurii de apă

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Actualitate socială
Data: 26 Ianuarie 2021

Un număr de 22 de proiecte noi pentru extinderea şi modernizarea reţelelor de apă şi de apă uzată, în valoare totală de 4,44 miliarde de euro, au fost semnate până în prezent în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare în actuala perioadă de programare (2014-2020), informează Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).

În urma implementării acestor 22 de proiecte din sectorul de apă, în județele Hunedoara, Galați, Cluj, Sălaj, Alba, Constanța, Ilfov, Timiș, Dolj, Satu Mare, Buzău, Bacău, Olt, Bistrița Năsăud, Sibiu, Suceava, Brăila, Gorj, Brașov şi în municipiul București, peste 2,84 milioane de persoane vor avea acces la apă potabilă la standarde europene, iar peste 1,82 milioane de locuitori vor beneficia de o mai bună tratare a apelor uzate.

Dintre aceste proiecte, cele care au cele mai mari finanțări sunt: Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţele Cluj şi Sălaj, valoare eligibilă 324,45 milioane de euro; Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în aria de operare a SC RAJA SA Constanţa, 435,17 milioane de euro; Proiect regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Ilfov, 262,15 milioane de euro; Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Brăila, 226,37 milioane de euro; Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Bacău, 367,58 milioane de euro; Dezvoltarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Olt, 226,61 milioane de euro; Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Buzău, 275,13 milioane de euro. (C. Z.)