Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Peste 5,6 milioane de italieni trăiesc în sărăcie
Afectată grav de pandemia de COVID-19, Italia se află în cea mai mare criză economică de la al Doilea Război Mondial încoace. Sărăcia este în creștere, scăderea economiei este dramatică, iar cu o datorie publică de 155,6% din PIB, Italia este una dintre cele mai îndatorate țări ale lumii. Pentru 2021, autorităţile de la Roma se aşteaptă la o creştere a economiei cu 6%, având în vedere și ajutorul UE de 200 de miliarde de euro.
Pandemia de COVID-19 a trimis sub pragul de sărăcie încă un milion de persoane în Italia anul trecut, cele mai multe fiind din nord, relevă datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (ISTAT), transmite AFP.
Astfel, numărul celor cu venituri sub pragul de sărăcie a ajuns la 5,6 milioane - un record în ultimii 15 ani -, adică 9,4% din populaţie, faţă de 7,7% în 2019.
Creşterea sărăciei a fost deosebit de bruscă în nordul, socotit bogat, al Italiei, unde 720.000 de persoane au intrat în rândul celor ale căror cheltuieli lunare se află sub pragul considerat minimal pentru o viaţă decentă. Pragul de sărăcie absolută diferă în Italia de la o regiune la alta, fiind, de exemplu, de 839,75 euro/lună pentru o persoană dintr-o zonă metropolitană din nord și de 566,49 euro/lună într-o mică localitate din sud, conform ISTAT.
Statisticile mai spun că familiile numeroase sunt în mod special afectate de sărăcie, procentul acestora ajungând la 20,7 pentru cele formate din cinci membri sau mai mult.
Anul trecut, din cauza măsurilor restrictive impuse de pandemie, aproape 450.000 de persoane şi-au pierdut locul de muncă, iar PIB-ul Italiei s-a prăbuşit cu 8,9%, cel mai sever declin de la al Doilea Război Mondial.
Mai mult, cu un total de 2.570 de miliarde de euro, datoria publică a Italiei - una dintre cele mai îndatorate ţări din lume şi a doua cea mai îndatorată din zona euro, după Grecia - a urcat la finalul anului trecut la un nivel-record de 155,6% din PIB, de la 134,6% în 2019. Asta în timp ce PIB-ul a fost, în 2020, de 1.650 de miliarde de euro, conform ISTAT.
În cadrul eforturilor de a ieși din criza economică, noul premier al Italiei, Mario Draghi, a avut o convorbire telefonică cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pe tema componentei italiene a pachetului de relansare și reziliență după epidemie, pentru care Roma trebuie să primească peste 200 de miliarde de euro.
Italienii speră că Draghi, învestit premier luna trecută - apreciat pentru felul în care a reuşit să menţină moneda euro pe linia de plutire în timp ce era şeful Băncii Centrale Europene -, va putea să amelioreze situaţia economică în peninsulă, însă realitatea este că actualul guvern, al treilea în ultimii trei ani, se bazează pe o coaliţie eterogenă, greu de gestionat, de partide care acoperă întreg spectrul politic, de la stânga până la extrema dreaptă. (C. Z.)