Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Peste jumătate dintre elevi au luat bacul

Peste jumătate dintre elevi au luat bacul

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Actualitate socială
Data: 09 Iulie 2013
Proporţia de promovare înregistrată în urma sesiunii examenului de bacalaureat din această vară este de 55,4%, cu 11 procente mai mare decât anul trecut. 
 
Promovabilitatea la prima sesiune a examenului de bacalaureat după centralizarea tuturor datelor este de 55,4%, a declarat, ieri, ministrul educaţiei, Remus Pricopie. La filiera tehnologică promovabilitatea este de 33,9%, la filiera teoretică - 76,8%, iar la cea vocaţională - 66,4%. Comparat cu rezultatele de anul trecut, 44,4%, promovabilitatea per ansamblu a fost mai mare cu 11 procente.
 
Ministrul educaţiei a precizat că au fost eliminaţi de la toate cele patru probe scrise 318 elevi, numărul acesta fiind comparabil cu cel din anii anteriori.
 
Promovabilitatea cea mai mare a fost înregistrată în Brăila - 74,2% şi Cluj - 71%, iar cea mai mică în Ilfov, cu 27,9% şi Teleorman 35,2%. Cei mai mulţi candidaţi cu media 10 au fost înregistraţi în Iaşi - 12, şi Buzău - 10, iar cei mai puţini în Prahova, Suceava şi Botoşani.

Procentele pe judeţe

Potrivit datelor prezentate de Ministerul Educaţiei, procentele de promovare pe judeţe sunt: Alba - 62,22, Argeş - 57,60, Arad - 52,62, Bucureşti - 50,82, Bacău, 59,36, Bihor - 63,21, Bistriţa-Năsăud - 58,31, Brăila - 74,17, Botoşani - 56,15, Braşov - 61,72, Buzău - 63,99, Cluj - 70,99, Călăraşi - 48,32, Caraş-Severin - 43,02, Constanţa - 54,28, Covasna - 42,74, Dâmboviţa - 46,79, Dolj - 47,10, Gorj - 56,99, Galaţi - 59,39, Hunedoara - 53,25, Harghita - 42,49, Ilfov - 27,91, Ialomiţa - 55,28, Iaşi - 67,55, Mehedinţi - 46,94, Maramureş - 60,52, Mureş - 54,69, Neamţ - 57,61, Olt - 43,44, Prahova - 60,56, Sibiu - 63,70, Sălaj - 57,93, Satu Mare - 57,81, Suceava 64,48, Tulcea - 57,85, Timiş - 54,41, Teleorman - 35,22, Vâlcea - 56,60, Vrancea - 54,63, Vaslui - 61,20.

„Se impune reintroducerea examenelor de admitere în liceu şi facultate“

Autorităţile trebuie să înăsprească legislaţia în vigoare, pentru a împiedica darea şi luarea de mită în sistemul educaţional, astfel încât situaţiile de tipul celei întâlnite la Liceul „Bolintineanu“ din Capitală să nu mai existe în viitor, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret“. 
 
„Evenimentele de la Liceul «Bolintineanu» nu trebuie generalizate la nivelul celor 583 de centre de examen din toată ţara, însă Guvernul trebuie să înăsprească legislaţia, pentru a împiedica darea şi luarea de mită în sistemul educaţional. 
 
De asemenea, considerăm că se impune reintroducerea examenelor de admitere în liceu şi facultate, pentru că numai în acest mod va scădea presiunea exercitată în prezent asupra cadrelor didactice. Nu în ultimul rând, este necesară introducerea unui examen de bacalaureat diferen-ţiat, în funcţie de filiera educaţională pe care o urmează elevul“, a afirmat Marius Nistor. (Bogdan Cronţ)