Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Piaţa construcţiilor și efectele înăspririi condiţiilor de creditare
Piaţa construcţiilor din România se îndreaptă cu paşi repezi către o criză similară cu cea din 2011-2013, dacă băncile vor continua să limiteze accesul românilor la credite, avertizează analiştii. Numărul companiilor care activează în domeniu a scăzut cu peste 3.800 de firme.
Băncile au impus, în a doua parte a lui 2016, condiţii mai stricte de acordare a creditelor destinate cumpărării de locuinţe şi terenuri, ceea ce a dus la o reducere semnificativă a cererii şi are efecte negative asupra sectorului construcţiilor. Datele furnizate de BNR confirmă faptul că cererea de credite ipotecare s-a diminuat, în trimestrul doi al acestui an, iar pentru următoarele trei luni instituţiile de credit estimează, în continuare, o diminuare a cererii pe acest segment. „Efectele vor fi resimţite la nivel general, în economie, pentru că sectorul construcţiilor angrenează un număr semnificativ de afaceri conexe. 3.146 de societăţi care activează în domeniul construcţiilor au fost declarate inactive, în primele şase luni ale anului 2016, cu 996 mai multe decât în perioada similară a anului precedent”, arată datele unui studiu KeysFin privind situaţia de pe piaţa de profil din România, citat de Agerpres.
Numărul companiilor care activează în domeniu a scăzut cu peste 3.800 de firme, de la 35.208 în 2015, la 31.334 la finalul lunii iunie 2016. Spre comparaţie, în 2010 erau înregistrate 33.857 de firme de construcţii. „Datele sunt relevante privind situaţia din sectorul construcţiilor, mai ales în domeniul rezidenţial, unde mare parte dintre şantiere au intrat în conservare, pe fondul blocajului finanţării. Legea dării în plată şi dificultăţile înregistrate de Programul Prima Casă au făcut ca băncile să îşi revizuiască politicile de acordare a creditelor, iar rezultatele s-au văzut în nivelul tot mai scăzut de contractare a locuinţelor noi”, spun analiştii.
Şi numărul autorizaţiilor de construcţii a scăzut semnificativ faţă de anii trecuţi. Dacă în 2014, la nivelul lunii iulie, erau înregistrate 26.038 de autorizaţii, iar în 2015 erau raportate 26.393, în acest an, numărul acestora a scăzut cu 728, la 25.665 de autorizaţii.
„În aceste condiţii, firmele de construcţii au fost nevoite să reducă activitatea, inclusiv personalul. Astfel s-a ajuns ca numărul mediu al angajaţilor să coboare, în acest an, la 156.257 de salariaţi, faţă de 163.306 în 2015 şi față de 170.653 în 2010. Comparativ cu anul 2011, forţa de muncă din acest domeniu a scăzut cu 34.291 de angajaţi. Relevant este şi faptul că, în cel mai bun an din ultimii şase, 2015, deşi afacerile companiilor de construcţii au atins cel mai bun nivel, de 34,8 miliarde de lei (faţă de 31,1 miliarde de lei în 2010), rezultatul net a scăzut semnificativ, de la 3,49 miliarde de lei (2010) la 216,5 milioane de lei (2015)”, potrivit studiului.
Afacerile primilor 10 jucători din piaţa construcţiilor au fost, anul trecut, de 3,8 miliarde de lei. „Datele financiare arată că sectorul construcţiilor din România este unul plin de provocări. Investiţiile fluctuante ale statului, dublate de incertitudinea din piaţa creditelor imobiliare din ultima perioadă, determină un mediu de business instabil. Avem, din păcate, o creştere economică bazată în primul rând pe consum şi prea puţin pe dezvoltare de produse, proiecte, acţiuni pe termen mediu şi lung. În absenţa unor investiţii cu plus-valoare, cu dezvoltare pe orizontală, afaceri care să angreneze business-uri conexe, această creştere economică riscă să se topească precum un bulgăre de zăpadă”, au concluzionat analiştii citaţi.