Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Pierderi la culturile de toamnă și la pomii fructiferi timpurii
Pierderea medie a producţiei la culturile de toamnă, respectiv grâu, rapiţă, orz şi orzoaică, din cauza secetei depăşeşte 30% faţă de un an normal, în timp ce la pomii fructiferi timpurii se duce către 70%, estimează fostul ministru al agriculturii, Valeriu Tabără. În privinţa culturilor de primăvară, specialistul susține că în multe locuri din ţară acestea „au răsărit bine“, iar zonele cu probleme din cauza secetei sunt în prezent limitate.
Sunt foarte puţine zone în ţară unde este „cât de cât o normalitate“, respectiv în partea de nord-vest a ţării, începând de la Oradea către Satu Mare, în nordul Moldovei şi în Câmpia de Vest, locuri în care a mai plouat, dar nu suficient nici în aceste regiuni, susține preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS) „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“ și fost ministru al agriculturii, Valeriu Tabără.
„În ţară situaţia nu este bună, iar în unele locuri este chiar dramatică, pentru că sunt pierderi de 100% la culturile de toamnă. În zona Dobrogei, dacă nu va fi ploaie, vor fi probleme mari şi la culturile de primăvară. (…) La culturile de toamnă, media pe ţară a pierderilor depăşeşte 30% faţă de un an normal. Pierderi există practic peste tot, inclusiv în zonele unde s-au făcut tehnologii de cea mai înaltă clasă la cultura grâului, iar la rapiţă sunt zone foarte întinse în care pierderea este mai mult de jumătate“, a declarat, pentru Agerpres, Valeriu Tabără.
În ceea ce priveşte pomii fructiferi, Tabără susţine că pierderea ajunge până la 70%, aceştia fiind afectaţi, în primul rând, de temperaturile scăzute din primăvară.
„Noi am avertizat încă din 20 martie, pentru că ne-au semnalat staţiunile din Dobrogea, că a scăzut temperatura până la minus 7 - minus 9 grade Celsius şi practic tot ce a fost floare la speciile timpurii, începând cu cais, piersic, cireş şi chiar prun, au fost afectate de acest îngheţ, iar în unele locuri, în totalitate. În partea de vest a ţării, la Curtici, de exemplu, aproape 100% caişii nu mai produc în acest an“, a menţionat Tabără.
Pe de altă parte, temperaturile scăzute din primăvară nu au afectat viţa-de-vie, care însă suferă din cauza secetei.
„Cultura viţei-de-vie nu a fost foarte mult afectată de temperaturile scăzute din primăvară, doar în puţine cazuri, dar sunt efecte incredibile din cauza secetei. În staţiunea Bujoru şi în toată zona Constanţei, sunt probleme la evoluţia lăstarilor de pe corzile lăsate pentru rod şi nu vor fi producţii la niveluri de competitivitate în acest an, chiar dacă unele vor fi de calitate“, a adăugat preşedintele ASAS.
Comentând deciziile luate de autorităţi în această perioadă, Tabără spune că aceste comisii de evaluare a pagubelor din cauza secetei „nu s-au mişcat deloc cum trebuie“, deoarece trebuiau să termine de mult aceste evaluări.
(Cristina Zamfirescu)