Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Plafonul maxim al indemnizației de creştere a copilului ar putea fi eliminat
Deputații din Comisia pentru muncă au adoptat marţi, 8 martie, un proiect de lege prin care se elimină plafonul maxim al indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului şi care propune ca indemnizaţia să fie acordată până când copilul împlineşte doi ani. „Persoanele care timp de doi ani au realizat minimum 12 luni venituri supuse impozitului beneficiază de concediu pentru creşterea copilului timp de doi ani şi timp de trei ani pentru copilul cu handicap. Indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului este de 85% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni lucrate din ultimii doi ani, anterior datei naşterii copilului”, prevede proiectul de lege. De asemenea, deputaţii din Comisia pentru muncă au stabilit că indemnizaţia minimă nu poate fi mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut pe ţară garantat, iar plafonul maxim, de 3.400 de lei, pentru indemnizaţia pentru creşterea copilului a fost eliminat. A fost eliminată şi opţiunea pentru mame de a sta acasă un an sau doi ani. Toate mamele pot sta acasă până când copilul împlineşte doi ani. „Indemnizaţia se majorează cu 85% din cuantumul salariului minim brut pe ţară garantat pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere”, mai prevede proiectul de lege.
Potrivit unui alt articol din proiect, persoanele care se întorc la muncă înainte de perioada la care au dreptul la concediu pentru creşterea copilului beneficiază de veniturile supuse impozitării, adică de salarii, la care se adaugă un „stimulent de inserţie”, în cuantum lunar de 50% din indemnizaţia minimă garantată.
Proiectul propus de Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor însă nu are susținerea Ministerului Muncii, care a transmis că solicită menținerea plafonului de 3.400 de lei. „Nu este pentru că nu avem grijă, ci pentru a evita fraudele și să menținem un echilibru și o egalitate de tratament pentru mamele care lucrează în sectorul privat și mamele care lucrează în sectorul public”, a spus Ana Costea, ministrul muncii.
Săptămâna viitoare, proiectul de lege va fi dezbătut şi votat în plenul Camerei Deputaților, iar în cazul unui vot pozitiv aceasta va intra în vigoare de la 1 iulie 2016, după ce preşedintele o promulgă.