Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat, zilele trecute, o propunere legislativă mult așteptată de fermieri. Actul normativ modifică Legea nr. 287/2009 privind Codul civil în sensul instituirii duratei are
Planul Ministerului Turismului pentru a atrage străinii
După participarea la târgul de la Berlin, unde ministrul turismului, Mircea Dobre, s-a concentrat în special pe atragerea chinezilor în România, acesta anunță că va merge în Portugalia pentru a convinge autoritățile de aici că țara noastră „poate oferi turism 365 de zile pe an relaxat”. Zilele acestea, Dobre a semnat ordinul privind normele de aplicare a Legii impozitului specific, care ar determina o creștere a calității serviciilor din turism.
Cel puțin două obiective majore și-a propus Ministerul Turismului în acest an, după participarea la târgul de profil de la Berlin săptămâna trecută și anunțul recent privind deplasarea în Portugalia la sfârșitul acestei luni: atragerea turiștilor din Asia, în special chinezi, din Orientul Mijlociu și, evident, din Portugalia. „Mă voi deplasa în Portugalia la cererea domnului ministru al economiei din această țară. I-am spus că vom discuta despre turism, dar nu despre cel de litoral, pentru că nu putem compara litoralul Mării Negre cu ceea ce oferă Portugalia. Cred că România poate să ofere multe alte lucruri din punctul de vedere al vânzării de pachete de servicii turistice”, a afirmat Mircea Dobre, în cadrul unui eveniment de profil. În opinia acestuia, „în spațiul public trebuie să vorbim de România 365 de zile, pentru că România poate oferi turism pentru o perioadă de 365 de zile relaxat, deoarece avem toate tipurile și segmentele de turism”.
În Portugalia, Mircea Dobre va fi însoțit de o delegație a agențiilor de turism, iar acolo va avea loc o întâlnire B2B (business to business, n.r.), în urma căreia speră să se întoarcă cu rezultate concrete, și „chiar dacă vor fi minime, măcar să fie un prim pas în ceea ce privește relația cu Portugalia”, precizează acesta.
Vizita în Portugalia vine la puțin timp după prezența la Berlin, unde șeful de la Turism a avut discuții de promovare a țării noastre cu partea chineză. Pentru a atrage însă turiști chinezi, „și alte țări din vecinătate ar trebui să colaboreze”, a subliniat Dobre, întrucât aici intervine o mare problemă, timpul prea mare pentru acordarea vizelor. Problemă valabilă și în cazul turiștilor din Orientul Mijlociu care ar dori să vină în țara noastră. „Nu putem să-i aducem pe chinezi doar în România, ci trebuie să facem pachete pe mai multe țări”, de aceea ar trebui creat un circuit în această regiune a Europei, dar pentru acest lucru „mai trebuie să atragem încă două-trei țări”, explică ministrul. În acest sens, el a deschis dialogul cu ministrul turismului din Bulgaria, iar „discuțiile vor continua”, potrivit lui Dobre. În ceea ce privește vizele, acesta se află în discuții cu Ministerul Afacerilor Externe: „De fapt există un protocol semnat, dar se mișcă cam greu cu vizele respective și nu înțeleg de ce”.
Zilele acestea, ministrul turismului a semnat ordinul privind normele de aplicare a Legii impozitului specific, măsură care va avea ca efect, în opinia sa, o îmbunătățire considerabilă a serviciilor din turism. Intrată în vigoare la 1 ianuarie 2017, Legea impozitului specific, care a nemulțumit mai mulți operatori din turism, obligă toate companiile din domeniu să plătească un impozit forfetar ce va fi calculat pe baza unei formule cu mai multe variabile, printre care sezonalitatea, spațiul tehnic, gradul de ocupare și gradul de încadrare a unității în localitatea respectivă. Potrivit prevederilor legii, impozitul poate fi plătit până la 25 iulie 2017. Dobre spune că ordinul privind normele de aplicare a Legii impozitului specific se află, la acest moment, pe masa ministrului finanțelor, care, cel mai probabil, va semna documentul până la sfârșitul acestei săptămâni.