Necesitatea înfiinţării la nivel naţional a unei structuri specializate în intervenţii în situaţii de criză epidemiologică, microciparea animalelor din ferme şi modificarea legislaţiei, astfel încât să
Poluarea luminoasă nocturnă „fură” strălucirea stelelor de pe cer
Provocată de iluminatul nocturn continuu, poluarea luminoasă pare să se intensifice, potrivit unui studiu care are la bază observaţii voluntare făcute de zeci de mii de persoane din diferite locuri de pe glob, informează Reuters. Au fost centralizate peste 29.000 de rapoarte individuale în peste 19.000 de locuri de pe glob, cele mai multe din America de Nord şi Europa. Studiul arată că, în ultimii 10 ani, numărul stelelor vizibile a scăzut cu o valoare care indică o creştere a luminozităţii nocturne a cerului („skyglow”) cuprinsă între 7% şi 10% anual, mai mult decât au arătat măsurătorile anterioare bazate pe date satelitare.
Poluarea luminoasă sau fenomenul „skyglow” se referă la strălucirea artificială a cerului nopții cauzată de dispersia luminii create de om. Cu acest fenomen se confruntă marile oraşe, dar şi localităţi cu o populaţie mai redusă. Studiul arată că atenuarea poluării luminoase s-ar putea realiza cu un design mai bun al direcţiei şi tipului de lumină folosit la iluminare, potrivit fizicianului Christopher Kyba, de la Centrul german de cercetare în domeniul geoştiinţelor, autorul principal al studiului publicat în revista Science.
„În nopţile cele mai bune, am reuşit să văd urme estompate ale Căii Lactee la locuinţa mea din centrul orașului Potsdam, Germania, cu o populaţie de circa 180.000 de locuitori. Dacă toate luminile cu direcţie improprie din Potsdam ar fi înlocuite de unele mai eficiente, nivelul de luminozitate cerească ar fi redus substanţial, iar Calea Lactee ar fi vizibilă pe scară mai largă”, a spus Kyba.