Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Populaţia Europei creşte, cea a României scade
Populaţia Uniunii Europene a ajuns la 499,8 milioane de locuitori la data de 1 ianuarie 2009, înregistrându-se o creştere de 0,4% în raport cu anul trecut, în pofida scăderii numărului locuitorilor din Germania, conform unor estimări date publicităţii de Eurostat
La începutul anului 2008 populaţia Uniunii Europene număra 497,7 milioane de oameni. Creşterea de 2,1 milioane de locuitori din 2008 până în 2009 este rezultatul unui spor demografic natural de 0,6 milioane de oameni şi al stabilirii pe teritoriul comunitar a unui număr de 1,5 milioane de imigranţi, conform Eurostat. Creşterea demografică, ce a început să se manifeste din anul 2004, a continuat şi de-a lungul anului 2008. Aceasta are drept cauze o creştere moderată a natalităţii, în timp ce rata mortalităţii a rămas aproape constantă. În total, 5,4 milioane de copii s-au născut în statele membre UE în 2008, rezultând o rată brută a natalităţii de 10,9 naşteri la 1.000 de locuitori, în creştere faţă de anul 2007, când se înregistrau 10,6 naşteri la 1.000 de locuitori. În statele din zona euro, cu o populaţie de 328,7 milioane de locuitori în ianuarie 2009, s-a remarcat o creştere a populaţiei cu 0,5% faţă de numărul înregistrat la 1 ianuarie 2008. Între 2007 şi 2008 rata natalităţii brute a crescut în toate statele UE cu excepţia Germaniei, unde a scăzut de la 8,3% la 8,2%, conform datelor Eurostat. În România, populaţia a scăzut în perioada 2008-2009 cu circa 30.000 de persoane, ca urmare a numărului mare de decese. În 2008, în ţara noastră s-au născut 222.000 de copii. Rata mortalităţii a rămas constantă pe teritoriul UE în 2008, înregistrându-se 9,7 decese la 1.000 de locuitori.