Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Populistul Berlusconi, favorit în alegerile din Italia

Populistul Berlusconi, favorit în alegerile din Italia

Data: 13 Aprilie 2008

▲ Italia este cuprinsă de febra alegerilor anticipate ▲ După o campanie dură, veteranul Silvio Berlusconi ar putea reveni în fruntea Guvernului ▲ În ciuda promisiunilor electorale, oamenii de rând sunt dezamăgiţi de politicieni ▲

Criza politică de la Roma i-a adus pe italieni din nou în faţa urnelor. După demisia premierului stăngist Romano Prodi, marele său adversar, Silvio Berlusconi, este aproape de a reveni la putere. Primele rezultate sunt aşteptate pentru astăzi după-amiază.

Bătălia pentru Roma

Mai bine de 47 de milioane de italieni au fost chemaţi la urne ieri şi astăzi în vederea încredinţării eventuale a conducerii ţării pentru a treia oară în 14 ani popularului, dar excentricului şef al dreptei, Silvio Berlusconi. Autorizate până la 15 zile înaintea scrutinului, sondajele l-au desemnat constant pe multimiliardarul italian (71 de ani) ca favorit al acestor legislative anticipate, dar cu un avans care s-a redus pentru a nu mai fi decât în jur de 6 puncte asupra lui Walter Veltroni, 52 de ani, primarul demisionar al Romei şi şef al alianţei de centru-stânga.

Pentru a evita presiunile mafiilor asupra alegătorilor, legea interzice votanţilor să intre în cabine cu un aparat foto sau telefon mobil, care să fotografieze buletinul de vot marcat cu o cruce pe sigla partidului ales. Primele estimări ale televiziunilor vor fi cunoscute astăzi, în jurul orei 15:00, dar rezultatele oficiale ar putea fi aşteptate până mâine, mai ales dacă lupta între cele două principale partide pentru majoritatea în Senat se adevereşte tot atât de strânsă cât o prezic sondajele.

Cine sunt principalii candidaţi?

Silvio Berlusconi este un veteran al politicii din peninsulă, care a câştigat sau a concurat de patru ori în alegeri în trecut. Este considerat un comunicator redutabil, dat fiind că deţine cel mai mare imperiu media din Italia. A fost însă acuzat în repetate rânduri de corupţie şi ridiculizat pentru că încearcă să îşi ascundă vârsta de 71 de ani prin diverse tertipuri cosmetice. El a acuzat guvernul de centru stânga al fostului premier Romano Prodi că ar fi responsabil de problemele economice ale Italiei. Între acestea el a enumerat eforturile zadarnice făcute pentru a vinde compania aeriană naţională Alitalia, care merge în pierdere, costul tot mai ridicat al vieţii de zi cu zi şi faptul că economia Italiei s-a dezvoltat într-un ritm mai lent decât media în ţările din zona euro.

De partea cealaltă se află Walter Veltroni, liderul noului Partid Democrat, înfiinţat abia în octombrie anul trecut. Acesta a fost primar al Romei timp de 7 ani şi a demisionat pentru a candida în alegeri. Veltroni, un fost jurnalist, foloseşte mass-media mai abil decât Romano Prodi. El a promis că va introduce reforme economice serioase şi că va încerca să rezolve problemele Italiei, lăsând deoparte ideologiile politice.

Oricine va câştiga, se va confrunta cu o economie în stagnare, o populaţie nemulţumită de prestaţia clasei politice şi posibile blocaje legislative.

Nehotărâre în rândul alegătorilor

Pentru a lua revanşa sa după scurta înfrângere suferită în 2006 în faţa lui Romano Prodi, Silvio Berlusconi a creat o mare formaţiune de dreapta „Poporul Libertăţii“ (PDL) şi i-a chemat pe italieni la un „vot util“, cerându-le să evite să acorde voturile lor micilor formaţiuni de dreapta sau de extremă-dreapta.

În faţa lui, Walter Veltroni a constituit de asemenea o singură formaţiune, Partidul Democrat (PD), care a regrupat cele două principale partide de centru-stânga. El nu a dorit să se alieze cu comuniştii şi Verzii, care se prezintă împreună într-o alianţă denumită „curcubeu“, creditată de ultimele sondaje cu 5,8% din intenţiile de vot.

Totuşi, mulţi votanţi se declară dezamăgiţi de politicieni în general, indiferent de partidele de care aparţin. Cele mai dese nemulţumiri sunt legate de faptul că toţi candidaţii fac promisiuni de schimbare în bine, dar când ajung la putere nu fac nimic. Un sondaj recent arăta că aproape 30% dintre italieni sunt încă nehotărâţi în privinţa votului şi, cu toate că sondajele sugerează un avans al fostului premier Silvio Berlusconi, numărul mare de votanţi indecişi face aproape imposibil de prezis victoria unui anume candidat.

UDC, o formaţiune centristă şi catolică, altădată aliată a lui Berlusconi şi creditată cu 5 la 7% din intenţiile de vot, a ales să se prezinte singură în speranţa de a se regăsi în poziţia de arbitru în cazul unui „pareggio“ (meci nul între PD şi PDL).