Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Portal pentru educarea consumatorilor, în limba română
▲ Comisarul European pentru protecţia consumatorului, Meglena Kuneva, a inaugurat oficial portalul http://www.dolceta.eu în limba română ▲ Cele patru module on-line ale programului cuprind drepturi de bază ale consumatorului, servicii financiare, siguranţa produselor şi serviciilor şi un modul special destinat profesorilor, care conţine materiale pedagogice (introducere în educaţia consumatorilor, consumatori responsabili, sănătoşi şi în siguranţă) ▲
Programul „DOLCETA“ descrie, pe trei secţiuni, care sunt drepturile consumatorilor în situaţii, mergând de la contracte de vânzare-cumpărare şi până la garanţii, soluţionarea litigiilor sau acordarea unui credit. „Consumatorii din Uniunea Europeană se bucură de unele dintre cele mai extinse drepturi din lume, dar mult prea adesea oamenii nu îşi cunosc drepturile sau nu înţeleg prea bine cum să le folosească. Orice consumator trebuie să ştie ce drepturi are atunci când returnează un bun, ce să facă atunci când nu primeşte ceea ce apare în ofertă, unde să se plângă atunci când nota de plată pare a fi supraîncărcată, unde să găsească ajutor atunci când are nevoie pentru soluţionarea unui litigiu. Acesta este genul de informaţie practică şi formare care ajută oamenii să-şi susţină drepturile şi să primească acea calitate a serviciilor pe care o merită, pe internet sau la magazinul din colţul străzii“, a declarat comisarul european pentru drepturile consumatorului, Meglena Kuneva. Programele UE de educaţie online sunt destinate formatorilor şi profesorilor pentru educarea adulţilor, în şcoli pentru elevi de 15-18 ani, în şcolile primare, dar şi pentru activităţi de formare sau drept referinţă pentru organizaţiile de consumatori, agenţiile guvernamentale, ONG-uri sau programe de educaţie comunitară. Există deja instrumente de educaţie a consumatorilor în alte limbi UE, iar din 8 decembrie, acestea sunt accesibile şi în Bulgaria şi România. Cele patru module online ale programului cuprind: drepturi de bază ale consumatorului (contracte, etichetare, vânzare de la distanţă, publicitate, despăgubiri); servicii financiare (buget de familie, credit, ipoteci, economii şi investiţii); siguranţa produselor şi serviciilor şi un modul special destinat profesorilor, care conţine materiale pedagogice (introducere în educaţia consumatorilor, consumatori responsabili, sănătoşi şi în siguranţă). Instrumentele online oferă informaţie de bază, uşor de folosit, cu privire la o gamă de drepturi ale consumatorilor, care cuprinde exemple practice din viaţa de zi cu zi, întrebări şi răspunsuri, dar şi întrebări pentru testarea cunoştinţelor.