Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Pregătiri pentru viitura așteptată pe Dunăre
Noile prognoze venite de la Administraţia Naţională Apele Române (ANAR) indică un debit al Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) în creştere până la valoarea de 7.900 mc/s, în această săptămână. Amenajarea hidroenergetică Porţile de Fier este pregătită pentru preluarea şi tranzitarea viiturii, a transmis Hidroelectrica. Cel mai recent debit record al Dunării a fost înregistrat în aprilie 2006 când fluviul a intrat în țară, la Baziaș, cu 15.800 mc/s. Viitura a durat atunci 60 de zile și a afectat 12 județe.
Se estimează că viitura de pe Dunăre va intra în România în perioada 28-29 septembrie, însă debitele maxime vor semnificativ mai mici decât cele prognozate, având în vedere că cele înregistrate sâmbătă la Budapesta, de 8.200 mc/s, au fost mai mici decât estimările. Potrivit purtătoarei de cuvânt a ANAR, Ana-Maria Agiu, vârful de debit nu va depăși 9.000 mc/s, iar acest flux de apă poate tranzita în siguranţă sectorul românesc al Dunării.
„Conform informaţiilor suplimentare pe care le-am primit de la colegii din Serbia, atenuarea viiturii în zonele natural inundabile în amonte de Bogojevo va fi mult mai mare, iar aceasta ar putea însemna debite maxime semnificativ mai mici la intrarea în România”, a explicat Ana-Maria Agiu, la Digi24. Aceasta a precizat că totuși viitura se va resimţi în țara noastră, iar autoritățile sunt în alertă. „Monitorizarea este foarte strictă. Hidrologii de la nivelul celor şapte Administraţii Bazinale de Apă - Banat, Jiu, Olt, Argeş Vedea, Buzău Ialomiţa, Prut Bârlad, Dobrogea litoral - transmit permanent informaţiile hidrologice despre nivelurile Dunării către colegii de la INHGA (Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor)”, a subliniat reprezentanta ANAR.
Un risc care poate apărea este acela al unei durate lungi de propagare a viiturii, de cel puţin şapte zile, ceea ce va pune digurile sub o presiune constantă. „O durată atât de lungă, cu niveluri foarte crescute la diguri, impune clar o grijă. S-au inspectat toate punctele, inclusiv punctele critice, cele care au fost vulnerabile în 2006. Acolo s-au adus saci cu nisip care vor impune, după caz, consolidarea şi supraînălţarea digurilor, de asemenea utilaje de intervenţie, astfel încât populaţia să fie protejată şi riscul de inundaţii să fie cât mai redus”, a susţinut Ana-Maria Agiu.
ANAR a mai transmis că a făcut apel către ceilalți deţinători de lucrări hidrotehnice, precum Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, să verifice subtraversările conductelor prin diguri şi funcţionarea staţiilor de pompare. La rândul lor, reprezentanţii Hidroelectrica au dat asigurări că amenajarea de la Porţile de Fier este pregătită. „Viiturile sunt fenomene naturale frecvente, iar societatea are proceduri specifice pentru situaţii de urgenţă şi un mod de acţiune prestabilit pentru diverse scenarii, personalul fiind periodic instruit în acest sens”, a transmis Hidroelectrica. (C.Z.)