Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Preluarea Credit Suisse de către UBS a evitat „un dezastru financiar”
Banca Naţională a Elveţiei (SNB) a majorat săptămâna trecută dobânda cu 50 de puncte de bază, la 1,50%, şi a informat că preluarea forţată a Credit Suisse de către UBS „a evitat un dezastru financiar”.
„Acum este extrem de important ca fuziunea să aibă loc rapid, fără dificultăţi. Pachetul de salvare de miliarde de franci elveţieni, intermediat de SNB, autorităţile de reglementare şi Guvernul elveţian, a prevenit o criză sistemică”, a declarat preşedintele SNB, Thomas Jordan, scrie Reuters, citat de Agerpres.
Acesta a ţinut să sublinieze că dacă nu s-ar fi găsit o soluţie, Credit Suisse s-ar fi prăbuşit „cu consecinţe extreme pentru Elveţia şi pentru economia globală”.
În acelaşi timp, Jordan a precizat că în ultima perioadă sistemul bancar s-a confruntat cu „o erodare reală a încrederii”, iar pentru stoparea fenomenului „aveam nevoie de altă soluţie în afară de lichidităţi”.
În continuare, se doreşte o preluare rapidă şi lină a Credit Suisse pentru menţinerea stabilităţii financiare, „iar următoarele două săptămâni sunt cruciale”.
Economia elveţiană va înregistra în 2023 o creştere „modestă” de 1%, rata inflaţiei situându-se în februarie la 3,4%.
Agenţia de evaluare Moody’s Investors Service a transmis că „este puţin probabil ca marile bănci europene să se confrunte cu spirala descrescătoare care a aruncat banca elveţiană Credit Suisse Group AG în braţele rivalei UBS Group AG”.
Nici una din restul celor 11 megabănci europene, printre care se regăsesc Deutsche Bank AG şi BNP Paribas SA, după cum scrie Bloomberg, „nu arată slăbiciunile din profilul de credit care au condus la pierderea încrederii investitorilor şi deponenţilor în Credit Suisse, slăbiciuni care s-au acumulat pe parcursul a aproximativ doi ani”. (O. N.)