Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Premieră: programe de masterat didactic în 8 universități
Opt universităţi vor pilota, în anul universitar 2020-2021, pentru prima dată în România, programe de studii universitare de master didactic, la forma de învăţământ cu frecvenţă, după ce ministrul educaţiei, Monica Anisie, a semnat un ordin în acest sens.
Masterul didactic este un program de formare pentru cariera didactică, prevăzut încă de la adoptarea Legii educaţiei din 2011, care nu a fost pus până acum în implementare, precizează un comunicat al Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Programul va dura doi ani şi se adresează absolvenţilor cu diplomă de licenţă sau echivalentă care optează pentru cariera didactică. Aceştia se pot înscrie la masterul didactic din acelaşi domeniu fundamental, corespunzător specializării dobândite prin licenţă, dar pot opta şi pentru o a doua specializare. Domeniile fundamentale sunt: matematică şi ştiinţele naturii, ştiinţe inginereşti, ştiinţe biologice şi biomedicale, ştiinţe sociale, ştiinţe umaniste şi arte, ştiinţa sportului şi educaţiei fizice.
„Va fi un program-pilot, 400 de viitori profesori vor avea acces la formare iniţială de calitate, cu mai multă învăţare practică, cu sprijin din partea unui mentor“, a declarat Monica Anisie.
Universităţile care vor organiza programe de master didactic, pe locuri subvenţionate de la buget, în anul universitar 2020-2021, sunt: Universitatea Politehnică Bucureşti, Universitatea Bucureşti, Academia de Studii Economice Bucureşti, Universitatea „Babeş-Bolyai“ Cluj-Napoca, Universitatea „Ovidius“ Constanţa, Universitatea din Craiova, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ Iaşi, Universitatea de Vest din Timişoara, fiecare cu câte 50 de locuri alocate.
(Cristina Zamfirescu)