Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Prescripţiile medicale emise în UE, recunoscute în România
Comisia Europeană a adresat recent o cerere oficială României de a asigura transpunerea deplină a Directivei privind recunoaşterea prescripţiilor medicale emise în alt stat membru. De asemenea, pacienţii au dreptul de a alege să primească asistenţă medicală într-un alt stat membru şi de a solicita rambursarea pentru aceasta în ţara proprie.
Directiva (2012/52/ UE) este menită să sporească capacitatea farmaciştilor de a înţelege şi de a elibera prescripţii emise într-o altă ţară din UE pacienţilor care îşi exercită dreptul la asistenţă medicală transfrontalieră, precizează Bruxelles-ul.
Documentul impune statelor membre să se asigure că prescripţiile care urmează să fie utilizate într-un alt stat membru cuprind un anumit număr de elemente, stabilite în anexa la directivă. În avizul motivat transmis joi, etapa a doua a procedurii privind încălcarea dreptului comunitar (infringement), Comisia atrage atenţia că Directiva a fost transpusă parţial în legislaţia naţională de România, în pofida solicitării de a o transpune până la 25 octombrie 2013.
România are la dispoziţie două luni pentru a informa Comisia cu privire la măsurile luate pentru a transpune Directiva 2012/52/UE. În cazul în care nu sunt notificate măsuri adecvate, Comisia poate înainta cazul Curţii de Justiţie a UE.
De asemenea, Comisia Europeană (CE) a solicitat joi României, Cehiei şi Sloveniei să transpună pe deplin în legislaţia naţională Directiva privind asistenţa medicală transfrontalieră, informează un comunicat dat publicităţii la Bruxelles.
Directiva stabileşte drepturile pacienţilor de a alege să primească asistenţă medicală într-un alt stat membru şi de a solicita rambursarea pentru aceasta în ţara proprie. De asemenea, ea impune sistemelor de sănătate şi furnizorilor de asistenţă medicală să se asigure că pacienţii primesc informaţiile de care au nevoie pentru a decide în cunoştinţă de cauză cu privire la tratament.
Directiva a fost transpusă doar parţial de Cehia, România şi Slovenia, deşi termenul pentru acest lucru a expirat la 25 octombrie 2013.
După avizul motivat primit joi, cele trei ţări au la dispoziţie două luni pentru a informa CE cu privire la măsurile luate pentru a transpune în întregime Directiva 2011/24/UE. În cazul în care nu sunt notificate măsuri adecvate, Comisia poate înainta cazurile Curţii de Justiţie a UE.
Potrivit Directivei 2011/24/ UE, cetăţenii au dreptul de a alege să primească îngrijiri în sistemul public de sănătate sau în cel privat, oriunde în UE şi au dreptul de a li se rambursa costul tratamentului; autorizaţiile prealabile pentru asistenţă medicală transfrontalieră trebuie să fie mai degrabă o excepţie decât o regulă; cetăţenii au dreptul să ia decizii în cunoştinţă de cauză cu privire la opţiunile de tratament - au dreptul de a primi toate informaţiile necesare din partea punctelor de contact naţionale, înfiinţate în baza noii directive. De asemenea, cetăţenii UE pot primi informaţiile corespunzătoare direct din partea furnizorilor de asistenţă medicală.
Directiva prevede şi dezvoltarea unor reţele europene de referinţă, pentru a încuraja punerea în comun a cunoştinţelor şi pentru o utilizare cât mai eficientă a resurselor în asistenţa medicală ultraspecializată, de exemplu în diagnosticarea şi tratarea bolilor rare. (Cristina Zamfirescu)