Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Preşedintele BCE: „Cea mai gravă criză de după cel de-al II-lea Război Mondial“
▲ Preşedintele Băncii Central Europene (BCE), Jean Claude Trichet, a susţinut, la postul britanic de televiziune „Sky News“, că actuala criză financiară este cea mai gravă din ultimii 63 de ani ▲ El a pledat pentru o piaţă unică fără diferenţe monetare ▲ Deputaţii europeni şi preşedintele Comisiei Europene, Manuel Durăo Barroso, susţin ideea lui Trichet, aceştia afirmând în plenul PE că Uniunea va juca un rol fundamental în combaterea crizei la nivel mondial doar dacă „rămâne unită“ ▲
Omenirea se confruntă acum cu cea mai gravă criză financiară de după al II-lea Război Mondial, a declarat preşedintele Băncii Central Europene (BCE), Jean Claude Trichet, la postul britanic de televiziune „Sky News“, transmite Bloomberg. „Este pentru prima dată când miza este chiar sistemul financiar din statele industrializate, aflat într-o fază turbulentă şi dificilă. În acest sens este o noutate şi are loc pentru prima dată după al II-lea Război Mondial“, a afirmat oficialul BCE. El a susţinut că „Marea Britanie este bine venită oricând“ să adopte moneda euro. „Există o mulţime de avantaje asociate cu existenţa unei pieţe unice. Nu s-a realizat o piaţă unică atât timp cât există diferenţe monetare“, a concluzionat Jean Claude Trichet. Banca Centrală Europeană (BCE) a anunţat, în urmă cu două săptămâni, reducerea dobânzii de politică monetară cu o jumătate de punct, la 3,25% de la 3,75%, în încercarea de a da o gură de oxigen economiei din zona euro, care riscă să intre în recesiune. Decizia era una în mare parte aşteptată de analişti şi a intervenit la scurt timp după ce Banca Angliei a anunţat o decizie surprinzătoare de a reduce dobânda de referinţă cu un punct şi jumătate. Gestul BCE era aşteptat în condiţiile în care economia zonei euro este în pană, iar inflaţia încetineşte ca urmare a căderii rapide a preţului petrolului şi materiilor prime. Jean-Claude Trichet a declarat recent că există posibilitatea, nu şi certitudinea, ca dobânda de referinţă să fie redusă din nou, la viitoarea şedinţă a consiliului guvernatorilor BCE. La începutul lunii noiembrie Comisia Europeană a dat publicităţii prognozele sale de toamnă, potrivit cărora zona euro pare să fi intrat deja în recesiune, iar creşterea economică se va opri practic anul viitor. Uniunea va avea un rol major în combaterea crizei Parlamentul European a dezbătut cele mai recente evoluţii legate de actuala criză financiară şi economică, opinia cvasi-unanimă a vorbitorilor fiind aceea că numai dacă rămâne unită şi vorbeşte în plan internaţional pe o singură voce Uniunea va putea juca un rol fundamental în depăşirea crizei şi în luarea de măsuri la nivel internaţional care să prevină repetarea situaţiei actuale. „Europa s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor la reuniunea G20 de la Washington, din 15 noiembrie“, a apreciat preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Durăo Barroso, subliniind că această întâlnire, iniţiată de UE, reprezintă începutul unei noi epoci în ghidarea economiei mondiale şi o nouă formă de guvernanţă mondială bazată pe principiile economiei de piaţă, însă ale unei economii de piaţă sociale, precum cea din UE. Preşedintele Barroso a menţionat cele patru aspecte fundamentale decise la Şeful executivului comunitar şi i-a asigurat pe eurodeputaţi că gestionarea crizei economice, în special prin măsuri vizând relansarea creşterii şi menţinerea ocupării forţei de muncă, va constitui principala prioritate a programului legislativ al Comisiei în anul 2009. El a insistat însă că provocarea cea mai mare pentru „Cei 27“ în vederea gestionării eficiente a crizei o reprezintă unitatea. „A vorbi pe o singură voce este o condiţie sine qua non. Cetăţenii noştri nu vor putea înţelege cum a fost posibil ca liderii lor să fie de acord asupra unor măsuri privind criza financiară, dar nu pot fi de acord şi asupra măsurilor pentru criza economică“, a mai spus Barroso. Criza, rezultată din lipsa de transparenţă şi de reguli Liderul Grupului Partidului Popular European-Democraţii Europeni (PPE-DE), Joseph Daul, a apreciat că actuala criză nu reprezintă o înfrângere a capitalismului, ci este consecinţa unor erori politice - lipsa de reguli şi transparenţă. El a precizat că grupul său doreşte, în continuare, menţinerea modelului european de economie socială de piaţă şi este preocupat de situaţia oamenilor de rând şi a IMM-urilor. Şeful socialiştilor din PE, germanul Martin Schulz, a insistat asupra nevoii de investiţii în economie reală - în infrastructură, în cercetare, în iniţiative care duc la crearea de locuri de muncă şi la creştere economică în UE - un exemplu bun în acest sens fiind, în opinia sa, planul de revitalizare a investiţiilor prezentat de ministrul german de Externe, Frank Walter Steinmeier. Liderul liberalilor europeni, Graham Watson, a atras atenţia şi asupra menţinerii angajamentelor UE privind lupta împotriva schimbărilor climatice, apreciind că o creştere economică durabilă este posibilă numai într-un mediu curat.