Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Preţul energiei ar putea creşte
▲ Preţurile ar putea creşte din cauza cotizării la un fond de contribuţii pentru dezafectarea unităţilor nuclearoelectrice şi depozitarea deşeurilor radioactive ▲ Pentru fiecare MWh din producţia estimată a anului următor, Nuclearelectrica va plăti 1,4 euro pentru depozitarea deşeurilor şi 0,60 euro pentru dezafectarea unităţilor de producţie ▲ Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei va finaliza documentul intern privind stabilirea unor preţuri diferenţiate la energia electrică, în funcţie de cele opt zone de distribuţie ▲
Ministerul Economiei şi Finanţelor vrea să înfiinţeze un fond de contribuţii pentru dezafectarea unităţilor nuclearoelectrice şi depozitarea deşeurilor radioactive, constituit din resurse financiare asigurate de Nuclearelectrica, proiect care ar putea determina creşterea preţurilor la energie. Nuclearelectrica, operatorul centralei de la Cernavodă, va fi obligată să contribuie la viitorul fond, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern elaborat de Ministerul Economiei, prin două tipuri de contribuţii anuale. Un tip de contribuţie este destinat dezafectării unităţilor nucleare, iar celălalt vizează depozitarea definitivă a deşeurilor radioactive. Pentru fiecare MWh din producţia estimată a anului următor, Nuclearelectrica va plăti 1,4 euro pentru depozitarea deşeurilor şi 0,60 euro pentru dezafectarea unităţilor de producţie. În plus, micii producători, respectiv institutele de cercetare, spitalele şi unele companii din industrie vor plăti pentru depozitarea deşeurilor radioactive proprii. Contribuţiile pentru dezafectare se vor plăti pe durata de viaţă proiectată a unităţilor nuclearoelectrice, iar cele pentru depozitarea definitivă a deşeurilor doar pe durata de exploatare a unităţilor, conform proiectului. Nuclearelectrica va putea să solicite Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) să recunoască cheltuielile cu aceste operaţiuni în tarife. „ANRE va analiza influenţa prezentei hotărâri de Guvern asupra preţului energiei electrice, în sensul creşterii tarifului reglementat, în baza documentelor de justificare a costurilor de producţie care vor include şi cuantumul contribuţiilor (la fondul pentru dezafectarea unităţilor nuclearoelectrice şi depozitarea deşeurilor, n.r.)“, se menţionează în nota de fundamentare a proiectului supus dezbaterii publice. Suma plătită va fi defalcată în tranşe lunare egale, şi va fi virată separat, până în data de 10 a fiecărei luni, în conturile bancare deschise de Agenţia Naţională pentru Deşeuri Radioactive. Achitarea contribuţiilor se va face în lei, la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României, valabil la data efectuării plăţii. Tarife diferenţiate Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei va finaliza, până săptămâna viitoare, documentul intern privind stabilirea unor preţuri diferenţiate la energia electrică, în funcţie de cele opt zone de distribuţie, după care acest document va fi analizat împreună cu reprezentanţii Ministerului Economiei şi Finanţelor şi cu cei ai Guvernului, a declarat directorul general al Departamentului Preţuri şi Tarife în domeniul energiei electrice din cadrul ANRE, Viorel Alicuş . „Introducerea unor tarife diferenţiate la electricitate, pe cele opt regiuni ale ţării, se află în faza de discuţie. Deocamdată se fac evaluări pentru a vedea la ce preţ se ajunge în fiecare zonă. Acum ne aflăm în faza de pregătire a documentului, termenul de finalizare fiind săptămâna viitoare. Vrem să discutăm mai întâi în interiorul ANRE, pentru a vedea diferenţa de preţ şi apoi vom vorbi şi cu reprezentanţii Ministerului Economiei şi Finanţelor şi cu cei ai Guvernului. Este un document ce poate ridica probleme. Încercăm să terminăm calculele până la finele acestei săptămâni“, a precizat Alicuş. Acesta a explicat că introducerea unor preţuri zonale a fost determinată de deschiderea pieţei de energie, care face complicată păstrarea unui tarif unic la nivel naţional. „În Legea Energiei 318/ 2003 era prevăzut un preţ unic la energie, dar din Legea 13/2007 a dispărut această obligativitate deoarece deschiderea pieţei energiei face complicată păstrarea unui tarif unic la nivel naţional. Menţinerea unicităţii în condiţiile deschiderii pieţei este foarte greu de realizat“, a mai spus Alicuş.