Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Preţul gazelor rămâne neschimbat

Preţul gazelor rămâne neschimbat

Data: 26 Septembrie 2008

▲ Decizia Comitetului de reglementare al ANRE are în vedere menţinerea la un nivel rezonabil a preţului gazelor naturale în perioada imediat următoare, fără a fi afectată securitatea şi continuitatea în furnizarea gazelor ▲ Companiile E.ON Gaz România şi Distrigaz Sud au solicitat Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei majorarea preţului gazelor naturale furnizate populaţiei cu aproximativ 10%, de la 1 octombrie ▲ În prezent, preţul reglementat pentru furnizarea gazelor naturale către consumatorii casnici este de 104,41 lei/MWh, în cazul E.ON GAZ România, şi de 104,70 lei/MWh, în cazul SC Distrigaz Sud SA Bucureşti ▲

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a decis să menţină nemodificat preţul gazelor naturale furnizate consumatorilor captivi, inclusiv casnici, în trimestrul patru al anului, potrivit unui comunicat al instituţiei. Decizia Comitetului de reglementare al ANRE are în vedere menţinerea la un nivel rezonabil a preţului gazelor naturale în perioada imediat următoare, fără a fi afectată securitatea şi continuitatea în furnizare, în contextul în care sunt aşteptate evoluţii viitoare favorabile ale preţurilor din import. În cursul lunii septembrie 2008, ANRE a primit, din partea Distrigaz Sud şi E.ON GAZ România, cereri de ajustarea a preţului final reglementat, de la 1 octombrie. Cererile sunt justificate prin creşterea preţului de import, evaluările companiilor, făcute în concordanţă cu clauzele din contractele în derulare, indicând pentru trimestrul patru 2008 preţuri în creştere sensibilă faţă de nivelele actuale. Potrivit ANRE, preţurile de import plătite de furnizorii de gaze naturale sunt ajustate trimestrial, pe baza unei formule care include cotaţiile medii la păcură şi motorină din ultimele nouă luni anterioare trimestrului de livrare, cotaţii ce au înregistrat o creştere continuă în perioada ianuarie-iulie 2008. Evoluţiile recente ale cotaţiilor la petrol şi produse petroliere indică însă o tendinţă de scădere, care, dacă se menţine, se va reflecta în preţurile gazelor naturale din import, începând cu cea de a doua jumătate a anului 2009, în sensul reducerii acestora. Ţinând cont de aceste evaluări, ANRE a decis să amâne preluarea în preţurile plătite de consumatori a costurilor suplimentare suportate de furnizorii de gaze naturale ca urmare a creşterii preţului de import şi să continue, împreună cu aceştia, identificarea soluţiilor practice pentru acoperirea acestor diferenţe în perioada următoare.

Ultima majorare a fost de 12,5%

Companiile E.ON Gaz România şi Distrigaz Sud au solicitat Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei majorarea preţului gazelor naturale furnizate populaţiei cu aproximativ 10%, de la 1 octombrie. Ultima majorare a preţului gazelor naturale a avut loc la 1 iulie, fiind de 12,5%. În prezent, preţul reglementat pentru furnizarea gazelor naturale către consumatorii casnici este de 104,41 lei/MWh, în cazul E.ON GAZ România, şi de 104,70 lei/MWh, în cazul SC Distrigaz Sud SA Bucureşti. Decizia de ajustare a preţurilor a fost luată în urma creşterii costurilor cu achiziţia gazelor naturale în perioada ianuarie-iunie 2008, precum şi pentru recuperarea parţială a diferenţelor de preţ înregistrate în aceeaşi perioadă. Distribuitorii au fost nemulţumiţi de majorarea din 1 iulie şi au anunţat, la momentul respectiv, că vor fi nevoiţi să majoreze preţurile şi la 1 octombrie, întrucât creşterea respectivă nu este suficientă pentru a acoperi costurile de import al gazelor până la finele anului. Potrivit E.ON Gaz, majorarea cu 11,6% a preţului gazelor naturale operată de ANRE în iulie nu permite companiei să asigure securitatea furnizării gazelor naturale pentru clienţii casnici. Şi reprezentanţii Distrigaz Sud au arătat că majorarea de tarif stabilită de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energetic acoperă doar parţial costurile, prin urmare reprezentanţii distribuitorului vor pregăti toate elementele necesare pentru ca ANRE să aprobe o nouă majorare a preţului gazelor în octombrie.