Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Preţul gigacaloriei ar putea scădea

Preţul gigacaloriei ar putea scădea

Data: 26 Iulie 2008

Preţul gigacaloriei ar putea scădea dacă va fi verificată cantitatea de combustibil folosit în mod real, pentru obţinerea energiei electrice şi a energiei termice, a declarat directorul general al Agenţiei Municipale pentru Eficientizare şi Reglementare în domeniul Energiei Bucureşti (AMEREB) din Primăria Capitalei, Stelică Constantin. Acesta a afirmat că, în prezent, calculul celor două consumuri se face la comun, în detrimentul agentului termic. „Acum, combustibilul folosit este orientat astfel încât curentul electric să fie mai ieftin, iar agentul termic mai scump.Trebuie văzut exact acest consum, pentru că este făcut la global, în detrimentul populaţiei şi al municipalităţii. Costurile gigacaloriei ar putea scădea dacă se vor verifica lucrările de reamenajare ale CET-urilor, care parcă nu se mai termină“, a mai spus directorul AMEREB. În opinia sa, atunci când centralele termoelectrice vor fi trecute în administrarea Primăriei Capitalei, se va putea vorbi şi despre preţuri mai mici la gigacalorie, deoarece achiziţia de combustibil va fi făcută direct de municipalitate, nu de ministerul de resort. Directorul Constantin susţine că AMEREB este delegată să controleze modul de tarifare a consumului de energie termică din Capitală şi că trebuie să întocmească documentaţia de audit, dispusă de premierul Călin Popescu-Tăriceanu, privind preţul gigacaloriei, dar acest lucru întârzie, pentru că RADET are conturile blocate şi nu poate aloca fondurile necesare funcţionării acestei agenţii. AMEREB a fost înfiinţată în baza unei hotărâri a CGMB din 2007, iar RADET trebuie să pună la dispoziţie logistica de funcţionare. Primăria Capitalei a emis Decizia nr. 351 de suspendare a propunerii Agenţiei Naţionale de Reglementare a Energiei (ANRE), de majorare cu 12% a tarifului la gigacalorie. Propunerea ANRE va rămâne suspendată până la finalizarea auditului privind calculul tarifului la energia termică, propus de prim-ministrul Călin Popescu-Tăriceanu la întâlnirea cu edilii Capitalei. Şeful Guvernului a decis, în urma discuţiilor cu primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, şi cu primarii de sectoare, întâlniri care au avut loc la începutul lunii iulie, să iniţieze un audit la Electrocentrale Bucureşti, pentru a verifica preţul de producţie al gigacaloriei. Primarul general, Sorin Oprescu, a susţinut că are date prin care să demonstreze că majorarea preţului gigacaloriei este artificială. El a precizat că specialiştii Primăriei vor avea o întâlnire în acest sens cu ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian.